Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, a publicat rezultatele verificărilor efectuate de Corpul de Control privind organizarea unor partide de vânătoare la Direcţia Silvică Iaşi în luna ianuarie 2026, conform unui mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook.
Documentul confirmă prezenţa nejustificată a unor oficiali din cadrul regiei, a zeci de angajaţi zilieri neplătiţi oficial şi a unor invitaţi externi scutiţi de taxe de participare, informează sursa citată.
„Am semnat raportul corpului de control cu privire la acţiunile de vânătoare din ianuarie 2026, organizate la Direcţia Silvică Iaşi din cadrul Romsilva. Ce a descoperit corpul control? Directori Romsilva care se adună de prin ţară în zile de muncă ca să participe la acţiuni de vânătoare, zeci de angajaţi zilieri (o parte rude sau cunoscuţi ai personalului silvic din Romsilva) care participă la respectivele partidele de vânătoare cu niciun leu plătit oficial şi invitaţi speciali din afara Romsilva la acţiuni de vânătoare care nu au plătit niciun tarif de organizare”, a scris Diana Buzoianu, ministrul Mediului, conform postării.
Raportul detaliază cazul a doi oficiali judeţeni care au justificat deplasările de vânătoare drept sarcini de serviciu, transmite ministerul.
„De exemplu, Directorul Direcţiei Silvice Botoşani, domnul Havris Marius, şi Directorul Direcţiei Silvice Ialomiţa, Niţă Nicuşor, şi-au atribuit sarcini de serviciu în nume propriu fix ca să poată să participe la acţiuni de vânătoare la Direcţia Silvică Iaşi. Niciunul dintre directorii care au participat la partide de vânătoare nu au dat rapoarte oficiale care să arate ce era aşa mare interes de serviciu pentru ei să bată atâţia km în alte judeţe să vâneze la Direcţia Silvică Iaşi”, a precizat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, conform postării.
Reprezentanta Guvernului critică procedurile aplicate în judeţul Iaşi pentru aceste activităţi, notează sursa citată.
„Aşa arată vânătoarea ca „management cinegetic” susţinută de Direcţia Silvică Iaşi”, a afirmat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, conform postării.
Conducerea ministerului a solicitat introducerea unor proceduri stricte de participare şi acţiuni pentru acoperirea pierderilor financiare, transmite instituţia.
„Corpul de control al Ministerului Mediului a cerut să fie aplicate reguli foarte clar pe viitor să nu mai existe invitaţi externi care nu-şi plătesc tarifele. Să fie recuperate prejudiciile. Să fie trasate proceduri clare de cine vine la aceste acţiuni din cadrul Romsilva”, a adăugat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, conform postării.





























































Opinia Cititorului