DIN FONDURI EUROPENE 59 milioane euro - investiţi în transportul nostru fluvial

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 8 august 2018

Circa 59 de milioane de euro din fondul de coeziune sunt investiţi în modernizarea ecluzelor de la canalele "Dunăre - Marea Neagră" şi "Midia Năvodari - Poarta Albă", care leagă portul Constanţa, de la Marea Neagră, de fluviul Dunărea, în sud-estul Româ-niei, informează Comisia Europeană, conform Agerpres.

Proiectul, care va fi finalizat în 2021, va spori traficul navelor cu aproa-pe jumătate faţă de nivelul actual, în timp ce va îmbunătăţi siguranţa navigaţiei şi va proteja zona înconjurătoare de inundaţii.

"Acest proiect va permite exploatarea suplimentară a enormului potenţial de transport fluvial în ceea ce priveşte comerţul şi va beneficia de pe urma lui întreaga economie din sud-estul Româ-niei şi, într-un sens mai extins, economia macroregiunii Dunărea, care leagă nouă state membre ale UE şi cinci ţări vecine", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Canalele sunt parte a reţelei de transport trans-european, secţiunea care leagă Rinul de Dunăre.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb