TTS: CNFR Navrom va furniza elemente de infrastructură flexibile pentru proiectul FairWay Danube II
S.B.Piaţa de Capital / 8 octombrie, 13:38
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 3 octombrie
A.B.Companii / 13 august, 18:06
Oil Terminal Constanţa, cel mai mare terminal petrolier din România, a raportat un profit net de 12,8 milioane lei în primele şase luni din 2025, în scădere cu 64,7% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor companiei.
I.S.Comunicate de presă / 12 iunie, 13:03
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 15 aprilie
S.B.Miscellanea / 25 martie, 14:37
Peste 2.300 de militari din România şi din alte 11 state vor participa, în perioada 31 martie - 11 aprilie, la exerciţiul SEA SHIELD 25, care este organizat de Forţele Navale Române, potrivit news.ro.
R.S.Internaţional / 15 decembrie 2024
Două petroliere ruseşti din Marea Neagră au fost avariate din cauza unei furtuni puternice. Cel puţin o persoană a murit şi sunt scurgeri de hidrocarburi, au anunţat autorităţile ruse, scrie News.ro.
A.F.Miscellanea / 22 noiembrie 2024
Manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial au fost suspendate în toate porturile de la Marea Neagră, din cauza vântului puternic, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
A.I.Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 12 noiembrie 2024
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 8 octombrie 2024
Octavian DanZiarul BURSA #Miscellanea / 1 octombrie 2024
Ploile au cuprins întreg globul. Din SUA în Nepal şi din Mexic până în România, apa creează probleme, mai mari sau mai mici.
Comunicate de presă / 20 septembrie 2024
G.M.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 septembrie 2024
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 septembrie 2024
A.I.Piaţa de Capital / 30 august 2024
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 august 2024
• Compania îşi va prezenta rezultatele astăzi, după închiderea sesiunii bursiere
S.B.Politică / 12 iulie 2024
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că România este afectată în fiecare an de inundaţii şi secetă sau de o combinaţie a acestor fenomene extreme, informează news.ro.
F.D.BURSA Analytics / 26 iunie 2024
V.R.
Octavian Dan
Cornel Codiţă
O.D.
A.I.
O.D.
![]() | 5.0927 |
![]() | 4.3982 |
![]() | 5.4605 |
![]() | 5.8456 |
![]() | 565.9821 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 10 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 octombrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 7 octombrie