Directorul general al CNH Petroşani a fost schimbat din funcţie

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 23 iunie 2009

Directorul general al Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, Nicolae Drăgoi, a fost eliberat din funcţie, azi, prin ordin al ministrului Economiei, conducerea companiei fiind preluată de directorul adjunct Constantin Jujan, transmite corespondentul NewsIn.

Ministrul Economiei i-a reproşat lui Nicolae Drăgoi că nu a aplicat cu fermitate un program de redresare a Companiei Huilei.

Azi, în urma Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, a fost decisă noua conducere a companiei miniere după ce, vineri, ministrul Economiei a decis să-l demită pe directorul general instalat în urmă cu doar câteva luni.

La conducerea Companiei Naţionale a Huilei a fost instalat Constantin Jujan, fost director adjunct la CNH, dar şi directorul EM Petrila. Noul director spune că obiectivul său pe termen lung este de a pregăti compania pentru integrarea în complexul naţional energetic, iar pe termen scurt redresarea CNH şi întărirea disciplinei tehnologice şi în muncă. Jujan a fost numit şi membru al Consiliului de Administraţie, în timp ce fostul director al CNH Nicolae Drăgoi rămâne la dispoziţia Companiei Huilei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4898
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9866
Gram de aur (XAU)Gram de aur487.1276

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb