Ministerul Finanţelor lansează astăzi cea de-a şaptea ediţie a Programului TEZAUR din acest an, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a investi în titluri de stat cu randamente anuale de până la 7,90%, conform unui comunicat al ministrului de finanţe. Emisiunea este deschisă până la 1 august, iar titlurile sunt disponibile în maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi fixe de 7%, 7,50% şi 7,90%, în funcţie de termenul ales. Titlurile au valoare nominală de 1 leu, sunt emise în formă dematerializată şi pot fi achiziţionate de orice persoană fizică cu vârsta de minimum 18 ani.
Investiţiile în cadrul Programului TEZAUR pot fi realizate atât online, cât şi fizic. Cei interesaţi pot subscrie prin intermediul platformei Ghişeul.ro până pe 30 iulie, sau, dacă sunt înregistraţi în Spaţiul Privat Virtual (SPV), pot efectua operaţiuni digitale complete - de la deschiderea unui cont de subscriere şi achiziţia titlurilor până la virarea sumelor în conturi bancare - până la data de 31 iulie. Totodată, titlurile pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului până la 1 august, iar prin subunităţile Poştei Române, în mediul urban până pe 31 iulie şi în mediul rural până pe 30 iulie.
Unul dintre avantajele-cheie ale acestui program îl reprezintă faptul că veniturile obţinute din titlurile de stat sunt neimpozabile. Dobânda se plăteşte anual, conform prospectului de emisiune, iar titlurile pot fi răscumpărate înainte de scadenţă şi sunt transferabile. Investitorii au libertatea de a efectua mai multe subscrieri în cadrul aceleiaşi emisiuni şi pot anula subscrierile în perioada de ofertă, prin depunerea unei cereri.
Fondurile atrase de Ministerul Finanţelor în urma emisiunii vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi pentru refinanţarea datoriei publice. Programul TEZAUR rămâne una dintre puţinele alternative sigure de economisire pentru populaţie, oferind randamente atractive într-un context economic marcat de incertitudini.
Prospectul de emisiune şi toate informaţiile relevante sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, în secţiunea dedicată titlurilor de stat, precum şi pe site-ul C.N. Poşta Română. Ministerul aminteşte că, începând din luna martie, achiziţia titlurilor TEZAUR se poate face integral online, inclusiv prin Ghişeul.ro, de către persoanele fizice care deţin un card de debit.
Opinia Cititorului