Dobînzi mai mici pentru unele credite CEC

A.B.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2006

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) acordă dobînzi mai mici cu pînă la un punct procentual la o serie de credite destinate persoanelor fizice, pentru contractele de credit încheiate în perioada 10 aprilie - 31 mai.

Astfel, noile dobînzi sînt: la creditul imobiliar - 8,75%, creditul de refinanţare imobiliar - 8,75%, la creditul ipotecar - 9,08%, creditul auto - 8,75%, creditul pentru nevoi personale IDEAL 100.000 - 11,75%, creditul IDEAL 250.000 - 11,50%.

Volumul creditelor CEC pentru persoane fizice s-a triplat faţă de anul 2004, iar în primul trimestru al acestui an soldul a crescut cu 15% faţă de finele anului trecut.

CEC se află într-un amplu proces de restructurare, urmînd să fie privatizată. A fost complet reorganizată activitatea băncii, atît la nivel central, cît şi în teritoriu, a crescut numărul personalului care lucrează direct cu clienţii, concomitent cu reducerea numărului de salariaţi.

CEC este o bancă fondată în anul 1864 şi are în prezent un capital social de 149,7 milioane RON, active totale de peste 5.800 milioane RON şi o reţea de 1407 unităţi, în mediul urban şi rural.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb