Donald Trump cere Israelului să înceteze imediat bombardarea Gazei

S.B.
Internaţional / 4 octombrie 2025

Donald Trump cere Israelului să înceteze imediat bombardarea Gazei

Preşedintele american a cerut Israelului, vineri seara, să-şi înceteze bombardamentele în Gaza, afirmând că, după ce a citit comunicatul Hamas, consideră că mişcarea islamistă „este pregătită pentru o pace durabilă”, informează news.ro.

„Pe baza declaraţiei emise de Hamas, cred că aceştia sunt pregătiţi pentru o PACE durabilă. Israelul trebuie să oprească imediat bombardamentele din Gaza, astfel încât să putem scoate ostaticii în siguranţă şi rapid!”, a scris Donald Trump pe Truth Social. „În acest moment, este mult prea periculos să facem asta”, adaugă el referindu-se la eliberarea ostaticilor.

„Suntem deja în discuţii cu privire la detaliile care urmează să fie puse la punct”, anunţă Trump.

Potrivit secretarei de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, Donald Trump înregistra un mesaj destinat Hamas, ca răspuns la comunicatul transmis ceva mai devreme de organizaţia militantă palestiniană în care aceasta se declara gata să elibereze toţi ostatici, dar solicita mediere suplimentară în legătură cu alte aspecte ale planului propus de Donald Trump pentru a face pace în Gaza şi a începe reconstrucţia.

„Nu este vorba doar despre Gaza, este vorba despre PACEA mult dorită în Orientul Mijlociu”, a precizat Donald Trump în finalul mesajului său postat vineri pe Truth Social.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. PROBLEMA. DACA Israelul nu accepta elib Cisiordaniei si ,,desfacerea" colonistilor ,,implantati" CE face Trump?

    1. dar cine a spus ca trebuie sa elibereze ceva, sigur nu trump

    Nu trebuie sa ceara, trebuie sa aplice sanctiuni. Asta e mana in mana cu tiranii !

    cere la misto

    Gargară, bălării, acolo este un genocid pe față.

    1. Cine seamana vant,culege furtuna!

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb