Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că i-a comunicat organizaţiei islamiste palestiniene Hamas că trebuie să se dezarmeze sau, în caz contrar, va fi dezarmată cu forţa, informează Reuters.
Luni, Hamas a eliberat ultimii ostatici israelieni în viaţă din Fâşia Gaza, iar Israelul a trimis acasă autobuze pline cu deţinuţi palestinieni, în conformitate cu armistiţiul mediat de Donald Trump, însă Hamas nu s-a angajat în mod public să îşi predea armele.
"Dacă ei nu se dezarmează, îi vom dezarma noi. Iar aceasta se va întâmpla repede şi posibil violent", a spus Trump în timpul unei întrevederi la Casa Albă cu preşedintele argentinian Javier Milei.
Trump a anunţat că a comunicat acest lucru organizaţiei Hamas şi că aceasta a acceptat să se dezarmeze, după cum prevede planul său de pace în 20 de puncte.
"Am vorbit cu Hamas şi am spus 'vă veţi dezarma, corect?' Da, domnule, ne vom dezarma. Aceasta mi-au spus ei", a relatat Trump, precizând ulterior că a transmis acest mesaj prin intermediari.
Perspectivele planului de pace al lui Donald Trump au devenit incerte, la revenirea sa, luni, dintr-o vizită în Israel şi Egipt.
Israelul a restricţionat ajutorul umanitar spre Fâşia Gaza şi menţinea marţi închise punctele de trecere a frontierei cu enclava palestiniană, în timp ce combatanţi ai Hamas şi-au reafirmat controlul executând un bărbat pe stradă.
Donald Trump a minimizat uciderea membrilor altor bande.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 22.10.2025, 14:31)
Abia acum unii incep sa inteleaga de ce Trump trebuia musai sa devina presedintele SUA. Cei doi mari Putin si Trump au orgolii nemasurarte .Unul le tine strict la secret iar altul ne arata pe fata cit de mare si puternic se crede el .Pe masura ce trece timpul nici Trump si nici Putin nu reusesc sa isi realizeze targhetul .Trump nu poate face pace nicaieri iar Putin nu poate cuceri Ucraina .curind cei doi se vor ciocni .Aceasta este marele pariu facut de catre Europa .Trump „ neamtul ” si Putin cel cu vechi state de plata la Berlin vor intra curind in coliziune directa . Cistigatoarea o cunoasteti deja .