Două nave militare româneşti participă la exerciţiul multinaţional POSEIDON 26 în Marea Neagră

L.B.
Miscellanea / 5 noiembrie, 14:44

Două nave militare româneşti participă la exerciţiul multinaţional POSEIDON 26 în Marea Neagră

Forţele Navale Române vor participa la Exerciţiul multinaţional POSEIDON 26, organizat de Forţele Navale ale Bulgariei, cu două nave militare şi doi ofiţeri de stat major, potrivit unui comunicat al Forţelor Navale Române. Exerciţiul se va desfăşura în perioada 6-14 noiembrie, în apele teritoriale ale Bulgariei şi apele internaţionale ale Mării Negre.

Astfel, corveta „Contraamiral August Roman” - 261 a plecat joi din portul militar Constanţa către portul Varna, Bulgaria, pentru a participa la activităţile de instruire în comun, iar secvenţele exerciţiului vor cuprinde activităţi planificate la cheu şi pe mare, conform procedurilor specifice NATO. De asemenea, la exerciţiul POSEIDON 26 va participa şi vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, ca parte a Grupului operativ pentru combaterea minelor din Marea Neagră (MCM BS TG), aflat la a XIII-a activare.

„POSEIDON este un exerciţiu organizat anual, alternativ, de Bulgaria şi România, şi are ca scop consolidarea nivelului de interoperabilitate a structurilor aliate participante. În anul 2025, exerciţiul multinaţional POSEIDON a fost organizat şi condus de către Forţele Navale Române în raioane maritime din Marea Neagră”, au mai afirmat reprezentanţii Forţelor Navale Române, conform sursei citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb