Dpa: Măsuri legislative mai aspre în Slovacia cu privire adunările publice după tentativa de asasinat asupra premierului Fico

A.F.
Politică / 15 iulie 2024

Dpa: Măsuri legislative mai aspre în Slovacia cu privire adunările publice după tentativa de asasinat asupra premierului Fico

În urma tentativei de asasinat asupra premierului Robert Fico în luna mai, o lege controversată care restrânge libertatea de întrunire a intrat în vigoare luni în Slovacia, relatează dpa.

Pachetul de măsuri, cunoscuta sub numele de "Lex Attentat", a fost adoptat la sfârşitul lunii iunie ca răspuns la atacul cu armă de foc asupra lui Fico.

Legea interzice adunările publice pe o rază de 50 de metri de sediul guvernului, palatul prezidenţial, parlament şi tribunale.

Manifestaţiile împotriva politicienilor în faţa reşedinţelor lor sunt, de asemenea, interzise. Adunările pot fi, de asemenea, interzise dacă pun în pericol ordinea publică.

Membri ai opoziţiei au avertizat că legea este un pas către un "stat poliţienesc".

Pachetul de măsuri prevede şi că liderii partidelor reprezentate în parlament au dreptul la protecţie personală.

Conform legii, şi procurorului general, precum şi preşedintelui Curţii Constituţionale li se va asigura protecţie sporită.

Premierii care s-au aflat mai mult de 10 ani în funcţie vor avea dreptul la pensie pe viaţă. Până acum, acest lucru se aplică doar în cazul lui Fico.

Prim-ministrul Robert Fico s-a aflat în stare critică şi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale după ce a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în ziua de 15 mai în timp ce se îndrepta spre a saluta un grup de susţinători, după o şedinţă de guvern ţinută în oraşul Handlova, din centrul ţării.

Atacatorul, un bărbat în vârsta de 71 de ani, şi-a justificat atacul spunând că urăşte guvernul condus de Fico.

Robert Fico şi-a reluat de atunci îndatoririle oficiale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb