Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

DRAGOŞ MANOLESCU, OTP ASSET MANAGEMENT:"Există o migrare fără precendent a investitorilor către tehnologie"

A.I.
Ziarul BURSA #Companii /

Adrian Codirlaşu, CFA România: "Cred că vor apărea episoade de volatilitate ridicată în pieţe, dar trendul va fi dat de modul în care va evolua pandemia"

Există o migrare fără precendent a investitorilor către tehnologie, fapt ilustrat de evoluţia indicelui FAANG, care s-a dublat în ultimul an de zile, a punctat, ieri, Dragoş Manolescu, director general adjunct al OTP Asset Management, în cadrul unei conferineţe de presă.

Reprezentantul OTP Asset Managemet a spus: "O statistică privind evoluţia intrărilor şi ieşirilor din fondurile de acţiuni şi obligaţiuni din Statele Unite (n.r. de la începutul anului), realizată de JP Morgan arată că, în total, au fost intrări de 71 de miliarde de dolari în fondurile de obligaţiuni din SUA, în condiţiile în care doar în luna martie s-au înregistrat ieşiri record de 268 de miliarde de dolari. Ceea ce este interesant, este că indicele S&P 500 este aproape de maxim istoric dar, cu toate acestea, din fondurile de acţiuni, iar aici mă refer şi la ETF-uri, care sunt incluse în statistică, ies lună de lună miliarde de dolari".

În aceste condiţii, întrebarea pe care şi-au pus-o analiştii de la JP Morgan a fost unde se duc aceşti bani, a precizat Dragoş Manolescu, având în vedere că, de la începutul anului, din fondurile de acţiuni din Statele Unite au ieşit 245 miliarde dolari.

"Se pare că aceşti bani s-au dus în fonduri de emerging markets (n.r. pieţe emergente), fie că vorbim de fixed-income (n.r. instrumente cu venit fix) sau de acţiuni. Interesant este că, au făcut o tipologie a investitorului şi, în general, cei care au peste 40, 45 de ani, sunt cei care au acumulat mai mult şi au investit o parte din portofoliu în aur, sau în active care le dau expunere pe aur, fie că vorbim de companii aurifere, fie că vorbim de ETF-uri. Iar cei care sunt sunt mai tineri, până în 40 de ani, se pare că au investit o parte destul de importantă în Bitcoin sau alte criptomonede. Iar aici se vede şi raliul Bitcoin, care era aproape de 3.000 de dolari şi s-a dus la peste 12.000", a spus Dragoş Manolescu.

Directorul OTP Asset Management a adăugat că, acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care, ambele categorii de investitori, care retras bani din fonduri, au achiziţionat direct acţiuni prin bursă.

"Au cumpărat Microsoft, Apple sau alte companii. Practic o parte din bani au ajuns înapoi în pieţe, dar direct în companii câştigătoare. Au apărut şi acei indici Covid, ce includ companii câştigătoare (n.r. de pe urma pandemiei), din tehnologie, securitate cibernetică, companiile de cablu, internet etc", a spus reprezentantul OTP Asset Management.

Dragoş Manolescu a arătat că, în utimul an de zile, indicele S&P 500 are o creştere de 15%, Nasdaq de 39%, iar indicele FAANG extins, ce include companii precum Facebook, Amazon, Apple, Netflix aproape s-a dublat.

"Ceea ce ne spune că avem o migrare a investitorilor către tehnologie fără precedent. Practic, prin acest «work from home» s-au ars ani de zile (...) Lucrez de acasă şi până la finalul anului voi lucra de acasă, la fel şi cei mai mulţi colegi de-ai mei. Revenirea se face pe bază de opţiune şi la fel se întâmplă în foarte multe companii. Sunt undeva sub 10% din persoane care revin la birou în foarte multe companii, şi asta doar opţional. Cred că această tendinţă va fi foarte greu de înlocuit sau inversat în viitor, ţinând cont că am demonstrat că se poate lucra de acasă", a spus reprezentantul OTP Asset Management.

Adrian Codirlaşu, preşedinte al CFA România a punctat că, după căderile din februarie-martie, pieţele au crescut puternic datorită influxului extrem de mare de lichiditate pe care l-au introdus în sistem băncile centrale.

"Aceasta a condus la creşterea preţului activelor considerate cumva rare, iar aici este inclus aurul cât şi acţiunile, iar mai nou, pentru tineri, Bitcoin-ul. Inclusiv activele reale, dar care presupun investiţii mai ridicate", a spus Adrian Codirlaşu.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a pieţelor, preşedintele CFA România este de părere că vor apărea episoade de volatilitate ridicată, dar trendul va fi dat de modul în care va evolua pandemia de Covid-19.

"Însă cred că ţările vor ieşi în mod diferit din criză. De exemplu, Germania probabil va ieşi mai repede decât România. Ţările din Asia, care au trecut deja acum câţiva ani printr-o criză medicală provocată de SARS, acum au luat măsuri mult mai din timp. De asemenea, Statele Unite (...) având în vedere că dolarul este cerut de toţi, îşi pot «printa» ieşirea din criză şi vedem că ajung la deficite istorice şi practic nimeni nu se uită la deficite. Pentru că dolarul este sigura monedă pentru care deficitul bugetar, până la un anumit nivel, nu contează. Astfel că văd revenire mai rapidă în Statele Unite", a punctat Adrian Codirlaşu.

Ca recomandare pentru investitori, preşedintele CFA România a indicat către diversificare, atât pe monede cât şi pe active şi ţări sau regiuni.

La rândul său, Dragoş Manolescu ce activează ca administrator de fonduri în cadrul OTP Asset Management, a recomandat investiţii recurente.

"Ideea ar fi ca investitorii să plaseze sume mici în mod constanat. Pentru că astfel vor cumpăra şi scump dar vor cumpăra şi ieftin, în momentele în care au loc corecţii. Iar pe termen mediu şi lung, şi aici mă refer la perioade 20 - 30 de ani, efectul este pozitiv", a conchis Dragoş Manolescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Trebuie interzisa specula in special la instituționali și marile capitaluri, pentru că specula acestora în piețe crează crize din care suferă toți cetățenii planetei.

    1. Spui tu multe lucruri care nu mi se par a fi adevarate, dar aici cred ca ai dreptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

18 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8582
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0972
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5132
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3220
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.4245

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie