Fostul ministru interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat că este „absolut uluit de tupeul domnului ministru Florin Manole”, care, în disperarea de a lansa un atac politic, a reuşit o performanţă rară: a demonstrat public incompetenţa propriului partid, potrivit unei postări. El a precizat că Manole îl acuză că ar fi raportat „persoane decedate” către Comisia Europeană pentru a bifa o ţintă din PNRR privind dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi, dar ceea ce „uită” să menţioneze este că lista cu „morţi” pe care o flutură pe la televiziuni este lista de la 30 iunie, întocmită şi semnată de doamna Zară, fosta preşedintă ANPDPD, numită şi susţinută de PSD.
Pîslaru a explicat că exact pentru acest tip de management dezastruos a demis-o pe doamna Zară şi a numit-o în locul ei pe Ana Rădulescu, un profesionist impecabil, care a făcut curăţenie în haosul lăsat în urmă. Potrivit acestuia, ANPDPD a raportat la 31 august, pe baza datelor primite din ţară către minister, 3.976 de persoane eligibile, fără vreun caz de deces în centre, cum fuseseră identificate în fosta raportare de la 30 iunie, care au fost înlăturate printr-o verificare clară. „Morţii au fost scoşi de noi, după ce PSD i-a băgat în liste”, a subliniat el.
Fostul ministru a afirmat că ştie exact de ce iese domnul Manole la atac tocmai acum: Comisia Europeană face verificările fireşti pe acest jalon, iar ministrul, incapabil să susţină negocierile tehnice cu experţii europeni, caută un ţap ispăşitor. Pîslaru a precizat că raportarea de 3.976 de persoane dezinstituţionalizate a fost cea mai riguroasă, corectă şi curată centralizare posibilă pe baza datelor existente în acel moment, iar orice neconcordanţă sau diferenţă de interpretare pe care Comisia o ridică acum ţine de clarificări metodologice complexe, cum ar fi eligibilitatea tinerilor salvaţi din sistem, nu de „falsuri” şi, sub nicio formă, de „persoane decedate”.
Acesta a mai precizat că, în calitate de ministru interimar timp de doar 5 luni, nu a semnat şi nu a trimis nicio raportare către Comisia Europeană, aceasta fiind exclusiv atribuţia direcţiei de specialitate din minister, iar nici măcar ANPDPD nu raportează direct. El a catalogat atacul drept „o perdea de fum”, o încercare disperată a domnului Manole de a devia atenţia publică de la propria neputinţă de la Bruxelles, dar mai ales de la scandalul „botezului PSD de la Timişoara” şi de la muşamalizarea raportului Curţii de Conturi care indică fraudarea a milioane de lei din bugetul Ministerului Muncii, fix sub mandatele domniei sale şi al doamnei Bucura Oprescu.
Pîslaru a explicat că adevărul despre PNRR este simplu: în cele 5 luni de mandat, a reparat dezastrul PSD, deoarece miniştrii anteriori nu făcuseră suficient pentru a atinge ţinta iniţială de 5.411 persoane, riscând pierderea banilor europeni. Pentru a salva situaţia, a renegociat în primăvara anului 2026 jalonul cu Comisia Europeană, scăzând ţinta la 4.000 şi transformând indicatorul într-unul mai uşor de măsurat. Cu marja permisă de 5%, ţinta de atins era 3.800, iar cele 3.976 de persoane eligibile raportate de ANPDPD pe 31 august au acoperit jalonul satisfăcător, pe datele de atunci. El a încheiat cerând PSD-ului „un dram de decenţă”, subliniind că oamenii cu dizabilităţi, destinele lor şi eforturile reale de a le oferi o viaţă demnă în comunitate nu sunt o masă de manevră pentru a acoperi incompetenţa şi fraudele.
























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2026, 13:22)
se impiedica caii cind vor cainii? și-a luat săracul un serviciu, acum ca l-a ajutat statul unde sa stea?
2. Poate înțeleg mesajul
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2026, 13:36)
Se cearta terminații între ei, și unul și altul, ca și terminații de pe cocioc care-si cauta... :)