Dronele ruseşti Gerbera, ameninţarea low-cost care sfidează NATO şi Europa

Dronele ruseşti Gerbera, apărute în iulie 2024 pe frontul din Ucraina, sunt cele care au început să traverseze spaţiul aerian al NATO deasupra Lituaniei, Poloniei şi, cel mai probabil, României, iar în zorii zilei de 15 septembrie 2025, la ora 05.00, se arată într-un articol publicat astăzi de cotidianul german Der Standard.

Sursa citată precizează că fotografia dronei prăbuşite lângă satul Czosnowka, în estul Poloniei, cu numărul de identificare încă lizibil pe coadă, pe fundalul arborilor spune totul despre noua normalitate: aparate fabricate din placaj şi spumă rigidă sfidează graniţe, radare şi doctrine cu un cinism rece al costurilor.

Concepută deliberat să fie ieftină, drona rusească Gerbera duce la extrem filosofia „cât mai mult pentru cât mai puţin”: greutate maximă la decolare de 18 kilograme, anvergură de 2,5 metri, viteză de până la 160 km/h, plafon operaţional de 3.000 metri şi, mai ales, o rază de acţiune declarată de până la 600 kilometri, totul într-un pachet care costă aproximativ 10.000 de dolari bucata, potrivit serviciilor de informaţii ucrainene.

Aceste caracteristici plasează noua dronă rusească sub celebrul tandem Shahed/Geran nu doar ca dimensiuni, ci şi ca preţ, însă efectul strategic este devastator, fiindcă drona a fost gândită să suprasolicite, să păcălească şi să epuizeze apărările antiaeriene, inclusiv când pătrunde demonstrativ în spaţiul NATO doar pentru „a testa” reflexele.

Secretul nu stă într-o inginerie sofisticată, ci într-o arhitectură aproape de bricolaj: un cadru intern din placaj îmbrăcat într-un corp din spumă dură şi polistiren, materiale care, la nevoie, se găsesc şi într-un magazin obişnuit de construcţii. Propulsia este pragmatică: o elice împingătoare antrenată, de regulă, de un motor pe benzină DLE60 de 60 centimetri cubi produs de compania chineză Mile Hao Xiang Technology, uşor de achiziţionat din China la 430-550 dolari, sau, alternativ, de un motor Stinger de 70 centimetri cubi produs de compania canadiană RCGF Stinger, potrivit sursei citate.

În interior, electronica trădează o interconectare globală greu de oprit de sancţiunile economice impuse de UE şi SUA: chipuri de la Analog Devices şi Texas Instruments (SUA), NXP Semiconductors (Olanda), STMicroelectronics şi U-Blox (Elveţia), respectiv XLSEMI (China) apar în capturile şi rapoartele agregate de Direcţia Principală de Informaţii a Ucrainei (GUR) pe pagina War Sanctions, semn că exporturile de tehnologie cu dublă utilizare spre Rusia continuă, în pofida restricţiilor. Versatilitatea tactică vine din cele trei configuraţii standard. În varianta kamikaze, Gerbera poartă un focos de până la cinci kilograme - mult sub greutatea de 60-90 kg a focosului Shahed-136, dar suficient pentru ţinte mici sau infrastructură neprotejată, cu preţul unei scăderi sensibile a autonomiei, unele surse indicând în jur de 300 de kilometri.

În varianta de recunoaştere, integrează o cameră stabilizată KHY10S90 de la Topotek şi un modem pentru reţele mesh XK-F358 de la Xingkay Tech; doar aceste două componente costă aproximativ 8.000 de euro, dar oferă transmisie de date chiar şi sub bruiaj intens.

A treia întrebuinţare, şi cea mai cinică, este rolul de „momeală” care atrage asupra sa rachete şi proiectile destinate unor ţinte cu adevărat periculoase: similarităţile vizuale cu Shahed-136 obligă apărătorii să irosească interceptori scumpi pe un obiect, adesea, neînarmat.

Eficienţa acestei filozofii este amplificată de reţeaua mesh. Gerbera poate acţiona ca un repetitor aerian, fiecare dronă retransmiţând semnalul colegelor şi al operatorului, făcând întregul roi mult mai rezistent la războiul electronic şi mai greu de controlat. În plus, un singur operator poate controla simultan mai multe aparate, ceea ce multiplică presiunea asupra senzorilor şi a focului antiaerian.

Sursa citată mai precizează că lanţul de producţie explică agresivitatea preţului şi a volumului: potrivit informaţiilor ucrainene, Gerbera nu este proiectată sau fabricată integral în Rusia, ci e livrată ca kit de către compania chineză Skywalker Technology şi apoi este doar asamblată pentru serviciu activ în fabrica de drone din Tatarstan. Fapt semnificativ, modelul nu apare în catalogul public al Skywalker Technology, semn că vorbim despre un produs dezvoltat pe contract special pentru Federaţia Rusă, aşa cum a relatat publicaţia britanică The Independent; iar indiciile de pe teren notate de site-ul Militarnyi confirmă ritmul benzii de montaj: pe una dintre dronele doborâte deasupra Poloniei este inscripţionată data controlului final al calităţii, 2 septembrie, alături de o abreviere ce înseamnă „gata de utilizare/luptă”.

De la finele lui noiembrie 2024, momelile tip Gerbera au ajuns să reprezinte circa jumătate din totalul dronelor lansate de Rusia împotriva Ucrainei, într-o tactică denumită intern „Operaţiunea ţintă falsă”. Rezultatul este costisitor pentru apărarea antiaeriană: când un interceptor precum Sidewinder ajunge să coste în jur de 400.000 de dolari şi e lansat asupra unei ţinte de 10.000 de dolari, balanţa cost-eficienţă înclină periculos în favoarea agresorului.

De aceea, pentru a răsturna raportul Ucraina şi-a propus să poată lansa zilnic până la 1.000 de drone de interceptare, mini-aparate care s-au dovedit eficiente împotriva valurilor cotidiene de atac, fiecare cu un cost de producţie cuprins între 2.000 şi 5.000 de dolari, adică de câteva ori mai puţin decât chiar şi o Gerbera, capabile să redea apărătorilor avantajul economic al volumului.

Replica europeană se conturează, dar cu frână trasă. După provocarea rusă deasupra Poloniei, interesul pentru know-how-ul ucrainean a explodat: la Kiev au sosit solicitări din Polonia, Germania, Danemarca şi statele baltice, toate dornice să cumpere drone de interceptare, a relatat Kyiv Independent. Totuşi, producătorii ucraineni rămân rezervaţi: fiecare unitate este necesară pe front, iar în spatele unor cereri se pot ascunde operaţiuni de spionaj; oricum, o exportare pe scară largă a acestei tehnologii este puţin probabilă în prezent, fiind strunită de un regim strict de control al exporturilor impus de Ucraina.

Între timp, imaginile difuzate de GUR, în care se văd cablurile, modulele electronice şi învelişul din spumă şi polistiren ale unei Gerbera secţionate, închid cercul: în faţa materialelor de magazin de bricolaj integrate într-o platformă conectată în reţea, interceptarea clasică devine nesustenabilă dacă nu e dublată de soluţii la fel de ieftine, numeroase şi agile. Iar acesta este mesajul strategic pe care Europa ar face bine să-l înţeleagă rapid: Gerbera nu este doar o dronă ieftină, ci o metodă de a transfera presiunea bugetară pe umerii NATO, de a testa limitele bruiajului şi ale reacţiei, de a consuma resurse scumpe cu o ploaie de ţinte ieftine şi de a impune un ritm operaţional în care fiecare zi se măsoară în roiuri; răspunsul corect nu mai poate fi rar şi costisitor, ci, asemenea problemei, trebuie să fie modular, distribuit, interoperabil şi, mai ales, accesibil.