Investiţiile climatice stagnează în Europa, a avertizat, marţi, la Bruxelles, Institutul pentru Economie Climatică (I4CE), într-un studiu care evidenţiază decalajul în ceea ce priveşte energia eoliană şi renovarea energetică a clădirilor, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.
După ani de creştere susţinută, investiţiile publice şi private favorabile climatului în UE au ajuns de la 491 de miliarde de euro în 2022 la 498 de miliarde de euro în 2023, conform acestui raport, reprezentând o stagnare aproape totală.
Iar datele iniţiale colectate pentru 2024 ridică temeri privind 'o scădere a investiţiilor', estimează institutul de cercetare.
Acest raport contracarează 'veştile bune' evidenţiate recent de Comisia Europeană, care considera că Europa este pe cale să îşi îndeplinească obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.
Calculele se bazează pe planurile energetice şi climatice ale statelor membre.
Dar, deşi este 'uşor să stabileşti obiective, este mult mai dificil să le implementezi politic', a avertizat economistul Jean Pisani-Ferry, care prezidează I4CE.
Institutul a calculat investiţiile în patru sectoare: energie, transporturi, clădiri şi industria curată.
Potrivit I4CE, ar fi necesare anual 842 de miliarde de euro pentru a atinge obiectivele europene până în 2030, departe de cele 498 de miliarde de euro mobilizate în 2023.
Şi unele sectoare sunt în mod special în urma obiectivelor, în special energia eoliană şi renovarea clădirilor vechi.
În schimb, energia solară este pe drumul cel bun, potrivit institutului, care salută, de asemenea, performanţele energetice în locuinţele noi.
Lipsa investiţiilor este un 'motiv de îngrijorare', a admis vicepreşedinta Comisiei Europene, Teresa Ribera, conform sursei citate.
'Putem face mai bine', a asigurat ea. 'Europa are multe puncte forte pe care nu le exploatează pe deplin', a apreciat ea.
După o lungă perioadă de incertitudine, Comisia Europeană ar putea prezenta la 2 iulie obiectivul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2040.