DUPĂ ÎNREGISTRAREA UNUI SINGUR CAZ DE COVID-19 Oraşul australian Perth întră într-un lockdown neprevăzut

G.U.
Internaţional / 23 aprilie 2021

Oraşul australian Perth întră într-un lockdown neprevăzut

Oraşul Perth, capitala statului australian Western Australia, precum şi regiunea învecinată Peel vor intra într-un lockdown neprevăzut, cu durata a trei zile începând de vineri, după ce un bărbat a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la finalul perioadei de carantină pe care a petrecut-o într-un hotel, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit autorităţilor sanitare, este probabil ca acesta să fi contractat virusul pe timpul perioadei de carantină de două săptămâni petrecută într-un hotel din Perth, incident care a suscitat temeri referitoare la transmiterea comunitară a coronavirusului odată cu apariţia unor tulpini mai virulente.

Unul dintre contactele sale apropiate din Perth a fost depistat cu COVID-19, a precizat prim-ministrul Western Australia, Mark McGowan, în cadrul conferinţei de presă televizate care a anunţat instituirea lockdownului.

''Ştiu că este greu de suportat şi aş fi dorit să nu fie nevoie să procedăm astfel. Dar nu putem să ne asumăm niciun risc în ceea ce priveşte acest virus'', a spus McGowan.

Bărbatul s-a aflat în Perth timp de cinci zile, după care a călătorit cu avionul la Melbourne, unde a fost depistat pozitiv. Autorităţile sanitare din Victoria, stat a cărui capitală este Melbourne, încearcă să localizeze cei 257 de pasageri care s-au aflat la bordul cursei QF778 din direcţia Perth, notează sursa citată.

''Sistemul de carantină de la hotel, în ciuda tuturor îmbunătăţirilor, trebuie să facă faţă unor provocări tot mai complexe'', a declarat în prima aparte a zilei ministrul Sănătăţii din statul Victoria, Martin Foley.

McGowan a spus că a solicitat guvernului federal să reducă numărul zborurilor internaţionale care ajung săptămânal în Western Australia la 512 de la 1.025.

Australia a înăsprit deja controalele la frontieră prin reducerea numărului de călători din India şi alte zone unde există focare ale virusului.

După ce şi-a închis frontierele în urmă cu mai bine de un an, Australia permite revenirea din străinătate aproape exclusiv a cetăţenilor şi a rezidenţilor permanenţi. Persoanele care revin din străinătate, cu excepţia Noii Zeelande, sunt nevoite să respecte, pe cheltuiala lor, o perioadă de două săptămâni de carantină obligatorie la un hotel.

Sistemul de carantină la hotel a ajutat Australia să-şi menţină bilanţul asociat COVID-19 relativ scăzut în comparaţie cu alte ţări dezvoltate, înregistrând doar 29.500 de cazuri şi 910 decese.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb