DUPĂ MAJORAREA DOBÎNZII FED, Dolarul se menţine la peste 1,20 unităţi/euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 martie 2006

Moneda SUA s-a menţinut ieri peste pragul de 1,20 unităţi/euro, ca urmare a faptului că banca centrală a SUA, Rezerva Federală (Fed), şi-a majorat, marţi, dobînda pentru a 15-a oară după luna iunie 2004. Totuşi, ascensiunea începută cu o zi înainte a fost limitată de speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) va recurge, la rîndul său, la majorări ale dobînzii de referinţă, astfel încît să reducă diferenţa care o desparte de Fed. Dobînda Fed a ajuns, acum, la 4,75%, fiind majorată cu 0,25%, iar dobînda BCE se situează la 2,50%. Analiştii aşteaptă ca ambele bănci să mai aplice o majorare în luna mai.

La amiaza zilei de ieri, dolarul a fost cotat la 1,2010 unităţi/euro, faţă de 1,2109 unităţi/euro înaintea deciziei Fed.

Menţionăm că şedinţa Fed de marţi a fost condusă de Ben Bernanke, noul preşedinte al instituţiei, cel care îl urmează pe Alan Greenspan. Bernanke a apreciat că economia Statelor Unite "a crescut puternic" în perioada ianuarie-martie, comparativ cu finele anului 2005. Pe de altă parte, consiliul de politică monetară al Fed a ridicat problema inflaţiei, ca fiind un potenţial pericol la adresa dezvoltării celei mai mari economii mondiale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb