Economia Indiei a crescut cu mai puţin de 7% în anul financiar 2008-2009

F. A.
Internaţional / 13 aprilie 2009

Creşterea economică a Indiei a încetinit la mai puţin de 7% în anul financiar 2008-2009, ce s-a încheiat în martie, din cauza impactului pe care l-a avut criza financiară mondială, a declarat azi premierul indian Manmohan Singh, citat de Reuters.

"Am înregistrat o creştere de 9% în primii patru ani de guvernare. Anul trecut, din cauza impactului recesiunii mondiale, creşterea a fost cu puţin sub 7%", a afirmat Singh în cadrul unei conferinţe de presă.

Costurile mari de creditare şi criza mondială au încetinit anul trecut cea de-a treia economie din Asia, iar analiştii estimează o creştere mai mică de 6% până în martie 2010. Scăderea cererii interne şi internaţionale a redus producţia industrială a Indiei şi exporturile.

Producţia industrială a Indiei s-a comprimat în februarie cu 1,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar exporturile au scăzut cu peste o cincime.

"Economia mondială are mari probleme şi noi suntem afectaţi de acest fapt. Însă, prin măsurile pe care le-am luat, am anticipat ceva de genul acesta şi efectul asupra economiei nu este la fel de grav ca în alte ţări", a menţionat Singh.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5389
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5819
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1375
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.3942

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb