Preşedintele azer Ilham Aliyev şi premierul armean Nikol Paşinian au purtat o discuţie telefonică privind evoluţia procesului de pace, la un an de la semnarea acordului bilateral preliminar intermediat de preşedintele american Donald Trump la Washington, informează EFE.
Cei doi lideri au analizat progresele înregistrate în normalizarea relaţiilor bilaterale şi au discutat despre proiectul TRIPP (Trump Route for International Peace and Prosperity), menţionând livrarea de hidrocarburi azere către Armenia şi tranzitul de mărfuri prin ambele ţări, conform agenţiei de presă.
„Părţile şi-au exprimat intenţia de a continua eforturile de consolidare a procesului de pace, de asigurare a stabilităţii, de dezvoltare a interconexiunilor rutelor de transport şi de extindere a cooperării economice în regiune”, au transmis reprezentanţii preşedinţiei azere, notează sursa citată.
Elementul central al acordului de pace îl constituie crearea coridorului de tranzit TRIPP, proiect destinat conectării Azerbaidjanului cu exclava sa Nahicevan prin teritoriul armean, pentru care Statele Unite ale Americii au obţinut drepturi exclusive de dezvoltare, transmite agenţia de ştiri.
Convorbirea diplomatică şi negocierile de pace vin în urma războiului din anul 2020, încheiat cu preluarea controlului asupra regiunii Karabah de către Azerbaidjan şi strămutarea celor 120.000 de locuitori de etnie armeană, informează EFE.















































1. doar un cretin sustine razboiul
(mesaj trimis de anonim în data de 08.08.2026, 17:32)
un popor de tembeli cum sunt rusii corciti majoritatea asiatici fara creier sustin in secolul XXI razboiul,restul omenirii vrea pace,libertate,prosperitate, in fond pamantul este al tuturor ,nu este nimeni propietar ca nu l-a primit de la ma-sa mostenire.