Curtea Supremă a Rusiei a anunţat luni decizia sa de a exclude partidul de opoziţie Iabloko, singurul care se opune războiului din Ucraina, de la alegerile parlamentare din septembrie, transmite EFE.
În acest fel, el a satisfăcut cererea depusă de ultranaţionaliştii din Rodina (Patria), care acuzau partidul liberal de finanţare străină şi alte încălcări şi care aveau sprijinul Comisiei Electorale Centrale (CEC), potrivit EFE.
Ulterior, Iabloko, a cărei listă electorală fusese aprobată de CEC la sfârşitul lunii iulie, a anunţat că va contesta decizia, pentru care are un termen de cinci zile, precizează EFE.
„Ruşine!”, au strigat sutele de susţinători ai singurului partid de opoziţie legal din această ţară adunaţi în faţa tribunalului imediat ce a fost anunţat verdictul, potrivit sursei citate.
Un ofiţer de poliţie a folosit un megafon pentru a-i ameninţa pe tinerii prezenţi, asigurându-i că dacă nu se vor dispersa „în două sau trei minute” vor fi trimişi la biroul de recrutare, adaugă EFE.
Judecătorul care a prezidat audierea, Viacheslav Kirilov, acelaşi care a scos în afara legii organizaţia pentru drepturile omului Memorial, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 2022, a considerat excluderea lui Iabloko justificată, informează EFE.
Conform presei locale, aceasta este prima dată în istoria modernă a acestei ţări când un partid politic a fost exclus odată ce numele său apare oficial pe buletinul de vot, în care ocupă locul al doilea după partidul Kremlinului, Rusia Unită, transmite EFE.
„Cel mai important lucru este ca oamenii să înceteze să se mai omoare între ei”, a declarat Nikolai Rîbakov, liderul partidului, la sfârşitul audierii, potrivit sursei citate.
Un reprezentant al CEC i-a înmânat astăzi judecătorului un document secret care, conform mărturiei sale, ar confirma „finanţarea externă” a partidului de opoziţie, lucru strict interzis prin lege, conform sursei.
CEC afirmă că acest lucru a fost confirmat înainte şi în timpul actualei campanii electorale de către Rosfinmonitoring, autoritatea de supraveghere financiară rusă care întocmeşte lista extremiştilor şi teroriştilor din Rusia, precizează EFE.
În încercarea de a evita acuzaţia că primeşte sprijin străin, partidul s-a distanţat vineri de apelul opoziţiei din exil de a vota pentru Iabloko în alegerile pentru Duma sau camera deputaţilor din 20 septembrie, conform sursei citate.
În contextul procesului intentat de partidul ultranaţionalist Rodina (Patria), membrii opoziţiei sunt acuzaţi de incitare la extremism şi încălcarea integrităţii teritoriale a Rusiei, susţinerea minorităţilor sexuale şi încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală în timpul campaniei electorale, potrivit aceleiaşi sursei.
Printre altele, partidul liberal cere încetarea imediată a ostilităţilor şi negocieri de pace prompte cu Ucraina, precum şi eliberarea celor peste 1.750 de prizonieri politici, informează EFE.
Ribakov a denunţat că adevăratul motiv al procesului „este că noi suntem în favoarea păcii, iar ei sunt în favoarea vărsării de sânge. Ei cred că oamenii vor să voteze pentru pace. Şi le este frică. De aceea vor să ne excludă din alegeri”, potrivit sursei.
Autorităţile şi partidele pro-Kremlin se tem că Iabloko va consolida votul de protest împotriva campaniei militare, pe care două treimi dintre ruşi vor să o oprească cât mai curând posibil, potrivit sondajelor realizate de Centrul Levada, conchide EFE.
















































Opinia Cititorului