EFE: Trump lansează un ultim apel înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA

T.B.
Internaţional / 3 noiembrie, 07:26

Sursa - Wikipedia

Sursa - Wikipedia

Preşedintele american Donald Trump a descris alegerile de la jumătatea mandatului, programate marţi, drept cele mai importante „din viaţa noastră”, într-un ultim apel adresat susţinătorilor săi pentru a-i mobiliza înaintea scrutinului, în care Partidul Democrat speră să obţină victoria, relatează agenţia EFE.

„Suntem în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, cele mai importante, cred, din viaţa noastră”, a declarat Trump în cadrul unui discurs susţinut în faţa Memorialului Abraham Lincoln din Washington. O mare parte a intervenţiei sale a fost dedicată prezentării lucrărilor pe care le-a iniţiat la Casa Albă şi în capitala americană de la revenirea la conducerea ţării, notează EFE.

Liderul republican a lansat şi acuzaţii la adresa candidaţilor democraţi, pe care i-a descris drept cei mai radicali şi periculoşi din istoria Statelor Unite. Trump a susţinut că printre aceştia se numără „jihadişti şi membri ai Frăţiei Musulmane”, afirmaţii fără fundament pe care le-a repetat în timpul campaniei, făcând referire în special la Abdul El-Sayed, candidatul democrat pentru Senat în Michigan, care ar putea deveni primul senator musulman din istoria SUA dacă va câştiga alegerile, potrivit agenţiei EFE.

Trump a fost implicat activ în campania electorală, participând la 25 de mitinguri organizate în mai multe state, în special în regiuni tradiţional republicane unde democraţii speră să obţină rezultate mai bune, precum Texas, Iowa şi Kansas, relatează EFE.

Tot luni, într-un interviu acordat publicaţiei New York Post, preşedintele american a afirmat că ar putea recurge la graţieri preventive pentru aliaţii săi, în eventualitatea unei victorii democrate, pentru a-i proteja de posibile acţiuni judiciare rezultate în urma unor anchete parlamentare, scrie agenţia de presă.

Elon Musk, principalul donator al campaniei republicane şi un apropiat al lui Trump, a declarat luna trecută că democraţii intenţionează să deschidă astfel de investigaţii împotriva sa dacă vor câştiga scrutinul, potrivit EFE.

Sondajele indică faptul că nemulţumirile legate de creşterea costului vieţii, accentuate şi de efectele economice ale războiului cu Iranul, au contribuit la scăderea popularităţii preşedintelui american. În acest context, republicanii riscă să piardă controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, pe care îl deţin cu o majoritate fragilă, existând şi posibilitatea pierderii majorităţii din Senat, informează EFE.

La scrutinul din 3 noiembrie vor fi puse în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor, precum şi aproximativ o treime dintre locurile din Senat, conform agenţiei de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb