Egiptul negociază achiziţia a 40-60 de transporturi de GNL, în contextul unei crize energetice agravate

M.P.
Internaţional / 23 mai

Egiptul negociază achiziţia a 40-60 de transporturi de GNL, în contextul unei crize energetice agravate

Egiptul poartă discuţii cu companii energetice şi case de comerţ internaţionale pentru achiziţionarea a 40-60 de transporturi de gaze naturale lichefiate (GNL), în condiţiile în care criza energetică din ţară se adânceşte, iar cererea este pe cale să atingă vârful în timpul verii, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate negocierilor, citate de Reuters, de la care transmitem următoarele.

Achiziţiile ar putea costa guvernul egiptean până la 3 miliarde de dolari, conform preţurilor actuale, o povară financiară serioasă într-un context marcat de scăderea producţiei interne de gaze şi de o criză generalizată a costului vieţii. Miercuri, preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a cerut guvernului să adopte măsuri preventive "pentru a asigura un flux stabil de electricitate".

Una dintre surse a declarat că autorităţile discută, pe lângă importul de GNL, şi achiziţia a aproximativ 1 milion de tone de păcură, ca alternativă în cazul în care preţurile GNL devin nefavorabile. Totuşi, gazule naturale rămâne prioritare, deoarece permit opţiuni mai flexibile de plată.

În ultimii doi ani, Egiptul s-a confruntat cu întreruperi repetate de electricitate, pe măsură ce producţia internă de gaze nu a mai putut satisface cererea. În februarie, producţia a atins cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani. Ţara a revenit anul trecut la statutul de importator net de gaze, abandonând ambiţiile de a deveni furnizor pentru Europa.

În prezent, Egiptul negociază cu Qatar, Algeria, Saudi Aramco şi mari case de comerţ internaţionale. Potrivit unei alte surse din industrie, pe termen lung, necesarul ar putea ajunge la până la 150 de transporturi de GNL anual.

Potrivit datelor S&P Global Commodity Insights, Egiptul a achiziţionat în acest an 1,84 milioane de tone de GNL, adică aproape 75% din totalul anului 2024.

Un alt obstacol major îl reprezintă reducerea livrărilor de gaze din zăcământul Leviathan al Israelului, din cauza unei operaţiuni de mentenanţă programată. Drept urmare, Egiptul a fost nevoit să oprească sau să reducă livrările de gaze către mai multe fabrici de îngrăşăminte timp de cel puţin 15 zile.

"Fabrica mea este complet oprită din weekend", a declarat sub anonimat un director din sectorul industrial.

Prelungirea acestor opriri riscă să afecteze exporturile de îngrăşăminte, un important generator de valută pentru Egipt.

Israelul furnizează 40-60% din gazele importate de Egipt, reprezentând circa 15-20% din consumul total, potrivit datelor JODI. Totuşi, doi oficiali din industrie au declarat pentru Reuters că Israelul doreşte o majorare de 25% a preţului gazelor exportate, întrucât preţul actual, de aproximativ 6 USD/mmBtu, este cu mult sub cel al GNL (în jur de 14 USD/mmBtu).

Ministerul Energiei din Israel a transmis că preţurile sunt stabilite prin negocieri comerciale, iar guvernul israelian nu este parte în aceste înţelegeri.

Ministerul egiptean al Petrolului nu a oferit încă un răspuns oficial la solicitările Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb