Emmanuel Macron: UE are ''datoria'' să extindă sancţiunile împotriva Iranului

R.S.
Internaţional / 18 aprilie

Emmanuel Macron: UE are ''datoria'' să extindă sancţiunile împotriva Iranului

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat ieri că este "de datoria" Uniunii Europene să extindă sancţiunile ce vizează Iranul, după atacul lui împotriva Israelului, informează AFP.

"Suntem favorabili ca să existe sancţiuni care să poată viza de asemenea pe toţi cei care ajută la fabricarea de rachete, drone ce au fost utilizate în timpul atacului de sâmbătă spre duminică", a declarat Macron la Bruxelles, cu puţin timp înainte de un summit al Celor 27.

"Prin urmare, datoria noastră este să extindem sancţiunile", a insistat preşedintele francez, subliniind că a pledat pentru această soluţie în timpul summitului virtual al G7 care a avut loc duminică, relatează AFP.

Noi sancţiuni la adresa Iranului după atacul său împotriva Israelului se vor afla pe agenda discuţiilor summitului miniştrilor de externe al ţărilor G7, ce se va desfăşura de miercuri seara până vineri pe mica insulă turistică italiană Capri, în largul coastei oraşului Napoli.

Marţi, Casa Albă a anunţat că Statele Unite vor impune noi sancţiuni împotriva Iranului după atacul asupra Israelului, mai transmite sursa citată.

Iranul a lansat sute de drone şi rachete în direcţia teritoriului israelian în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ca răspuns la un atac, pe 1 aprilie, asupra anexei consulare a ambasadei Iranului la Damasc, în Siria, atribuit Israelului.

Aproape toate rachetele şi dronele au fost distruse înainte de a lovi teritoriul israelian. Acesta a fost primul atac direct al Iranului împotriva Israelului.

Armata israeliană a avertizat marţi că Iranul nu va scăpa "nevătămat" din acest atac fără precedent, scrie AFP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Macron si Franta cu texte slabe,fapte nimic,

    Germania a sprijinit Ucraina cu peste 17 miliarde euro, 

    Franta a sprijinit Ucraina cu 600 milioane de euro,

    o fi si propaganda buna de ceva,da nu este de ajuns 

    macron mai bine si-ar vedea de problemele interne ale frantei care ajuns intr-un hal fara de hal

    de exemplu apa din sena este atat de poluata cu bacterii fecaloide incat sportivii de la Olimpiada nu vor sa concureze in apa acea care le pune sanatatea in pericol !  

    pur si simplu raul sena din capitala Paris a ajuns o toaleta publica !

    iar macron isi bate capul cu rusii si cu iranienii  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb