Emmanuel Macron va întreprinde luni şi marţi o vizită în Norvegia

T.B.
Internaţional / 19 iunie, 08:32

Emmanuel Macron va întreprinde luni şi marţi o vizită în Norvegia

Preşedintele francez Emmanuel Macron va întreprinde luni şi marţi o vizită oficială în Norvegia pentru a întări cooperarea între cele două ţări în special în materie de apărare, înainte de a participa la summitul NATO, a anunţat joi Palatul Elysee, informează AFP, conform căreia relatăm informaţiile următoare.

Pentru această primă vizită a unui şef de stat francez în ţara nordică după 1984, cele două state "vor ridica relaţia lor la rangul de parteneriat strategic, cu semnarea unui acord menit să structureze şi să consolideze cooperările deja substanţiale în materie de securitate şi de apărare, de competitivitate, de inovaţie şi de tehnologii avansate, de tranziţie energetică şi ecologică", a subliniat preşedinţia franceză.

"Vizita va sublinia angajamentul continuu al Franţei în regiunea nordică şi arctică, în special în materie de securitate", a adăugat preşedinţia, după o etapă de câteva ore în Groenlanda, teritoriu autonom danez, unde Emmanuel Macron a exprimat duminică "solidaritatea europeană" în faţa ambiţiilor SUA conduse de Donald Trump.

Nu în ultimul rând, deplasarea în Norvegia, ţară membră a NATO, dar şi a Uniunii Europene, va constitui "ocazia de a reafirma poziţia europeană în faţa conflictelor din Ucraina şi din Orientul Mijlociu".

Emmanuel Macron urmează apoi să participe marţi şi miercuri la summitul Alianţei Atlantice la Haga, în Ţările de Jos.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Macron,nu se dezminte. Prin diferite vizite in strainatate,el,arata ca inca traieste. Pe cand o vizita in Romania la PUIL sau,PRESEDINTELE PIERDE VARA.? El,crede ca inca nu v-a vizita Romania,pana ce PERDE VARA,nu se v-a intelege cu cei mai EXPERIMENTATI TAIETORI de FRUNZA la CAINI,care sa formeze noua GASCA de la PALATUL VICTORIA, care a devalizat conform CURTII de CONTURI,o treime din PIBul romaniei in 4 ani. Romanii,privesc cu teama revenirea la putere a DEVALIZATORILOR,care in urma negocierilor pentru formarea noului guvernii supune romanii la BIRURI nemaivazute de la ceausescu. Romania,a luat apa,ca un VAPOR aflat in deriva si taietorii de frunza la caini,se bat care sa apuce o HALCA de CARNE mai mare de pe CIOLANUL care mai are si asa putina carne. Pe ROMANIA si ROMANII,VIITOR LUMINOS ii ASTEAPTA. LA MAI MARE.!

    1. Postarea ta n-are legatura cu articolul.

      Ai dreptate. Postarea mea,are insa legatura cu realitatea din romania.Te supara.!

      Aiurea, ba are legatura.

      Mai bine te ar deranja postarile propagandei banderistului nazist de serviciu sluga kievului, care NICIODATA n au legatura cu subiectul, incercand prin minciuni si dezinformare sa mute atentia de la subiect 

    Iar fuge in strainatate,

    sa nu fie palmuit iar de sotior. 

    1. El pleaca de acasa cat mai mult ca l ia aia(ăla) la poceala, data viitoare ii scoate un dinte

    El se duce acolo sa supravegheze plantarea de mine de a lungul graniţei innumarand totodata uriasele trupe ruse care deja stau la granita cu norvegia,

    el si norvegianul coclit se mira cat de tari sant si se lauda unul pe altul asigurand un ajutor "verbal" actorasului "atata cat va fi necesar" 

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb