Energie

15 septembrie 2014

Comisia pentru industrii cere autorităţilor puncte de vedere privind Legea energiei

V.B.Companii / 15 septembrie 2014

Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor solicită Departamentului pentru energie, OPCOM şi ANRE să transmită puncte de vedere şi informaţii despre Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică, urmare a dezbaterilor avute pe Legea energiei electrice şi a gazelor naturale.

RADET face probe din 25 septembrie

V.B.Companii / 15 septembrie 2014

RADET Bucureşti începe încărcarea instalaţiilor cu energie termică din data de 25 septembrie, pregătind, astfel, reţeaua de termoficare pentru noul sezon de încălzire 2014-2015, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

VICTOR PONTA:"CE Oltenia, pilon fundamental în strategia de independenţă energetică"

V.B.Companii / 15 septembrie 2014

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, în Târgu Jiu, că judeţul Gorj este "destul de izolat, din punct de vedere geografic, şi depinde, din punct de vedere economic, de Complexul Energetic Oltenia", pe care Executivul l-a salvat de la faliment în 2012 şi pe care prim-ministrul l-a calificat drept "un pilon fundamental în strategia noastră de independenţă energetică", conform surselor din presă.

Rusia strânge încet şi sigur robinetul gazelor către Europa

Rusia strânge încet şi sigur robinetul gazelor către Europa

ANA ZIDARU, ALINA TOMAZiarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2014

Actualizare 13:48 Nicolescu: "Importurile de gaze vor fi cu 10% mai mici de marţi până duminică"

Importurile de gaze vor fi mai mici cu 10% de mâine până duminică, a anunţat, azi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

-------

Acordul de liber-schimb între Ucraina şi Uniunea Europeană, amânat la sfârşitul anului 2015

România, norocoasă datorită producţiei interne mari şi a scăderii consumului

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Război total pe piaţa gazelor

Război total pe piaţa gazelor

ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 11 septembrie 2014

Proiectul de modificare a Legii Energiei pentru alinierea la normele europene privind transportul electricităţii şi gazelor a creat un război total pe piaţa gazelor.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo