EPA: "Volkswagen" a avut probleme cu emisiile încă din 2009

Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2015

Grupul auto german "Volkswagen" (VW) a informat autorităţile americane că problemele privind emisiile se extind la mii de vehicule suplimentare, fabricate începând cu anul 2009, anunţă Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA), conform Mediafax.

Potrivit EPA, există probleme privind nivelul emisiilor la alte câteva mii de motoare de capacitate mare instalate pe vehicule de lux şi pe SUV-uri fabricate începând cu anul 2009.

Autorităţile americane au semnalat pe 2 noiembrie că s-a decis extinderea investigaţiei în cazul grupului auto "Volkswagen", acuzat că a folosit dispozitive de manipulare a emisiilor şi la motoare diesel mai puternice, ale unor modele SUV Audi şi Porsche. Iniţial, grupul auto german respinsese noile acuzaţii, revenind vineri asupra contestaţiei.

"Autorităţile americane vor continua investigaţia şi vor lua toate măsurile adecvate", precizează EPA.

Suspiciunile se referă la motoare diesel cu capacitatea de peste 2.000 de centimetri cubi instalate pe circa 10.000 de vehicule Porsche, Audi şi alte mărci ale grupului VW vândute în Statele Unite începând cu anul 2014. Este vorba despre modelul Volkswagen Touareg 2014, Porsche Cayenne 2015, Audi A6 Quattro, A7 Quattro, A8, A8L, şi Q5 2016.

La sfârşitul lunii septembrie, "Volkswagen" a anunţat că aproape 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit dupa ce EPA a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţenii americani la gaze poluante. EPA susţine că VW a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine EPA.

Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a anunţat, recent, că va verifica emisiile a 50 de modele de maşini cu propulsie diesel, în cadrul anchetei declanşate după dezvăluirile despre softul folosit de grupul "Volkswagen". Autoritatea germană pentru Transport Rutier (KBA) va efectua teste de emisii în cazul a 50 de modele de maşini, de la 23 de producători auto, existând suspiciuni că nivelul declarat al noxelor este depăşit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb