Eşec neaşteptat pentru Friedrich Merz în parlamentul german: Nu a obţinut suficiente voturi pentru a fi ales cancelar

M.P.
Internaţional / 6 mai

Eşec neaşteptat pentru Friedrich Merz în parlamentul german: Nu a obţinut suficiente voturi pentru a fi ales cancelar

Liderul conservator german Friedrich Merz nu a reuşit să obţină marţi majoritatea parlamentară necesară pentru a deveni cancelar, într-un eşec neaşteptat pentru noua sa coaliţie cu social-democraţii de centru-stânga, relatează news.ro.

Camera inferioară a parlamentului, sau Bundestag, are acum la dispoziţie 14 zile pentru a-l alege tot pe Merz sau pe un alt candidat în funcţia de cancelar cu o majoritate absolută.

Blocul conservator CDU-CSU al lui Merz a câştigat alegerile naţionale în februarie, dar cu 28,5% din voturi, şi are nevoie de cel puţin un partener la guvernare.

Merz, în vârstă de 69 de ani, care i-a condus către victorie pe conservatorii germani în alegeri, a semnat un acord de coaliţie cu social-democraţii, care au obţinut doar 16,4% din voturi, cel mai slab rezultat din istoria postbelică a Germaniei.

Rezultatul este un eşec extrem de jenant pentru Merz. Coaliţia sa CDU/CSU/SPD are nominal 328 de voturi în Bundestag - dar el a obţinut doar 310, cu 18 mai puţine decât era de aşteptat să obţină şi, în mod crucial, cu şase voturi mai puţin decât majoritatea necesară pentru a-l confirma ca viitor cancelar.

Votul a fost secret.

După cum notează presa germană, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria republicii federale.

Julia Kloeckner, preşedinta Bundestagului, a anunţat că întrerupe şedinţa parlamentară pentru ca grupurile parlamentare să se poată consulta cu privire la modul de a proceda în continuare.

Camera inferioară a parlamentului ar putea încerca deja un alt vot marţi.

La deschiderea şedinţei Bundestagului a fost prezentă şi Angela Merkel, fost cancelar şi fostă rivală a lui Merz în partidul conservator, acum retrasă din viaţa politică.

Alice Weidel, copreşedinta partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), principala forţă de opoziţie din parlamentul german, a fost surprinsă de fotografi zâmbind ca reacţie la rezultatul neaşteptat al acestui prim tur de scrutin.

Problema votului secret este că Merz şi aliaţii săi nici măcar nu vor şti cu cine trebuie să vorbească dacă vor să obţină validarea candidaturii sale, scrie The Guardian.

Având în vedere agenda bine stabilită pentru următoarele câteva zile - Merz fiind aşteptat miercuri la Paris şi Varşovia, joi la sărbătorirea Zilei Victoriei şi vineri la Bruxelles, potrivit presei germane - el şi anturajul său pot fi tentaţi să insiste pentru al doilea vot mai târziu, tot marţi. Dar dacă vor încerca din nou marţi, vor dori să se asigure că el îl va câştiga. O altă înfrângere ar fi devastatoare pentru poziţia şi credibilitatea sa.

Cert este nu se va şti niciodată care dintre cei 328 de deputaţi care reprezintă noua coaliţie s-au răzvrătit împotriva cancelarului lor desemnat. Dar dacă este cineva mulţumit de această turnură a evenimentelor, fără îndoială este liderul Alternative fur Deutschland, Alice Weidel. Partidul său a beneficiat de pe urma procesului frustrant de lung de formare a guvernului - fiind deja acum în fruntea unora dintre sondaje - şi va încerca cu siguranţă să profite şi mai mult de pe urma evenimentelor de astăzi, scrie The Guardian.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Mertz a primit 310 voturi,contra lui au fost 307 voturi,

    chiar daca au facut o coalitie "mare" ca la noi, 

    cu greu va iesi cancelar,

    dar oricum va avea o opozitie extrem de puternica. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Asta bomba, nu alegerile de la noi. Oau!

    Cel putin 18 de la CDU/CSU sunt suparati pe derapajele anti AfD, deci anti dreapta reala. Sau cine stie, sunt ceva SPD-isti pro Linke ;) 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0378
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4517
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9272
Gram de aur (XAU)Gram de aur483.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb