Euro - din nou peste 1,40 dolari

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iulie 2009

Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, după publicarea raportului oficial privind comenzile industriale din Germania, cea mai mare economie a regiunii. Aceste comenzi au înregistrat, în luna mai, cea mai mare creştere din ultimii doi ani (+4,4%).

Euro a avut un curs de 1,4043 dolari la ora 7:37 a.m., pe piaţa din New York, faţă de 1,3984 dolari în ziua precedentă. Moneda europeană a crescut şi faţă de yenul japonez: 133,83 unităţi/euro, de la 133,34.

Analiştii sunt de părere că dinamica euro este impulsionată atât de cifrele privind comenzile industriale din Germania, cât şi de redresarea pieţelor acţiunilor.

Înainte de publicarea datelor statistice germane, euro se depreciase faţă de dolar şi yen, pe motiv că miniştrii de Finanţe din zona euro au atras atenţia că nu a fost depăşită criza financiară globală. Ministrul de resort din Luxemburg, Jean-Claude Juncker, a subliniat că "încă ne aflăm în mijlocul crizei financiare".

Menţionăm că, luna aceasta, "Goldman Sachs Group" Inc. a îndemnat la achiziţia de euro în defavoarea dolarului, în condiţiile în care aversiunea la risc se reduce, preţul materiilor prime se redresează, iar discuţiile pe marginea creării unei noi monede pentru rezervele naţionale subminează încrederea în moneda americană

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb