Euronews: Kremlinul respinge avertismentele lui Le Pen şi Bardella

S.C.
Internaţional / 21 septembrie, 20:40

Sursă foto: Facebook/Ambasada Rusiei în România, Dmitri Peskov

Sursă foto: Facebook/Ambasada Rusiei în România, Dmitri Peskov

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins luni avertismentele formulate de Marine Le Pen şi Jordan Bardella la adresa Moscovei şi afirmă că Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru Franţa sau pentru alte state europene, relatează Euronews.

Le Pen şi Bardella, membri ai partidului Adunarea Naţională, au declarat că Franţa nu va tolera încercările unei puteri străine de a-i influenţa politica prin intimidare, ameninţări sau destabilizare, iar cei doi au acuzat Moscova că desfăşoară acţiuni care afectează interesele Franţei şi Europei şi au avertizat asupra unei posibile escaladări împotriva statelor care susţin Ucraina, conform sursei.

Peskov a susţinut, în replică, că Rusia nu are dispute cu statele europene care să poată genera conflicte serioase: „Rusia nu reprezintă nicio ameninţare. Rusia nu ameninţă pe nimeni şi nici nu şantajează pe nimeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit publicaţiei.

Declaraţiile au venit după o reuniune de criză convocată de preşedintele francez Emmanuel Macron, la care au participat lideri ai partidelor politice, inclusiv Jordan Bardella, astfel Macron a avertizat ulterior că operaţiunile clandestine ale Moscovei în Europa reprezintă o ameninţare tot mai mare şi a anunţat măsuri pentru protejarea infrastructurii critice franceze de atacuri hibride, conform sursei.

Le Pen şi Bardella au invocat şi atacul cu drone asupra aeroportului Leipzig/Halle din Germania, atribuit de autorităţile germane Rusiei şi au afirmat că Franţa este, la rândul său, vizată prin acţiuni îndreptate împotriva intereselor economice şi a industriei de apărare, potrivit publicaţiei.

Poziţia actuală a celor doi contrastează cu declaraţiile anterioare ale lui Marine Le Pen faţă de Moscova. În 2011, aceasta spunea că îl admiră într-o anumită măsură pe Vladimir Putin şi susţinea dezvoltarea unor relaţii mai strânse între Franţa şi Rusia, după ce, î 2014, Le Pen a contestat caracterul ilegal al anexării Crimeei de către Rusia, invocând referendumul organizat în timpul ocupaţiei ruse, conform sursei.

Totodată, partidul Frontul Naţional, devenit ulterior Adunarea Naţională, a contractat în 2014 un împrumut de 9,4 milioane de euro de la o bancă rusă, după ce mai multe bănci franceze au refuzat să îi finanţeze operaţiunile, astfel formaţiunea a anunţat în septembrie 2023 că a rambursat integral împrumutul, potrivit publicaţiei.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, Le Pen şi Bardella au afirmat că dezbaterea privind finanţarea Kievului este legitimă, iar Bardella a precizat recent că partidul nu susţine abandonarea Ucrainei, dar consideră că ajutorul financiar şi militar necondiţionat nu reprezintă o soluţie viabilă, conform sursei.

În paralel, Rusia Unită şi-a păstrat majoritatea în Duma de Stat, obţinând, potrivit rezultatelor preliminare, 355 din cele 450 de mandate, iar Ministerul francez de Externe a declarat că rezultatul era aşteptat, dar a regretat faptul că nu au fost create condiţiile pentru alegeri libere, pluraliste şi democratice, Parisul şi-a exprimat, de asemenea, dezamăgirea faţă de faptul că Rusia nu a invitat misiunea de observare a OSCE pentru monitorizarea scrutinului, potrivit publicaţiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb