Exporturile Chinei către SUA au consemnat cel mai sever declin din ultimii 5 ani

T.B.
Internaţional / 9 iunie

Exporturile Chinei către SUA au consemnat cel mai sever declin din ultimii 5 ani

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puţin decât se estima, în condiţiile în care cel mai sever declin al livrărilor către Statele Unite din ultimii cinci ani a contracarat cererea solidă de pe alte pieţe, transmite Bloomberg, din care spicuim următoarele informaţii.

În mai, exporturile Chinei au crescut în ritm anual cu aproape 5%, la 316 miliarde de dolari, în timp ce economiştii se aşteptau la un avans de 6%. În pofida nivelului record al exporturilor până acum în acest an, prăbuşirea cererii din SUA ar putea fi unul dintre factorii care au convins Beijingul să discute cu negociatorii preşedintelui Donald Trump la Geneva şi să ajungă la un armistiţiu provizoriu privind taxele vamale.

Conform calculelor Bloomberg, exporturile Chinei către Statele Unite au scăzut luna trecută cu 34,4%, cel mai sever declin din februarie 2020, când primul val al pandemiei afecta economia chineză. Prăbuşirea exporturilor vine în pofida acordului comercial încheiat în 12 mai între primele două economii mondiale.

Acest recul semnificativ a contracarat creşterea de 11% a exporturilor Chinei către alte pieţe.

"Perspectivele comerciale rămân extrem de nesigure în acest moment. Aprovizionarea anticipată ar urma să susţină evoluţia exporturilor în iunie dar creşterea se va atenua în următoarele luni", a apreciat Zhiwei Zhang, economist şef la Pinpoint Asset Management.

În mai, exporturile Chinei către Vietnam au crescut în ritm anual cu 22%, depăşind nivelul de 17 miliarde de dolari pentru a treia lună consecutiv, pe fondul eforturilor companiilor chineze de a-şi trimite mărfurile în ţări terţe, pentru a evita taxele vamale americane.

În plus, importurile Chinei au scăzut cu 3,4%, a treia lună de declin consecutiv, astfel încât excedentul comercial s-a situat la 103 miliarde de dolari în mai, conform datelor oficiale publicate luni.

"O încetinire a creşterii exporturilor Chinei şi un declin mai extins al livrărilor către Statele Unite în mai sugerează că armistiţiul din războiul comercial încă nu a făcut o diferenţă majoră", susţine David Qu, economist la Bloomberg.

Majorarea generală a exporturilor Chinei ar urma să sprijine economia, iar excedentul comercial record, de aproape 500 miliarde de dolari până acum în 2025, ajută firmele afectate de cererea redusă pe plan intern. Dacă riscurile la adresa comerţului mondial se vor materializa, China se va confrunta cu o încetinire severă a economiei în semestrul doi, avertizează analiştii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb