Blocarea de facto a Strâmtorii Ormuz a readus în atenţie două rute alternative prin care petrolul din Golf poate ajunge pe pieţele internaţionale: o conductă majoră în Arabia Saudită şi una în Emiratele Arabe Unite, potrivit news.ro.
Prima dintre acestea este reţeaua saudită Est-Vest, cunoscută şi sub denumirea Petroline. Conducta, care are aproximativ 1.200 de kilometri, transportă ţiţei din zona Abqaiq, situată pe coasta estică bogată în petrol a regatului, până la portul Yanbu de la Marea Roşie.
Capacitatea totală a sistemului este estimată la circa 7 milioane de barili pe zi, după extinderile realizate în ultimii ani. Compania petrolieră de stat Saudi Aramco a anunţat recent că reţeaua ar putea funcţiona la capacitate maximă în perioada următoare.
A doua rută este conducta Abu Dhabi Crude Oil Pipeline (ADCOP), cunoscută şi ca linia Habshan-Fujairah. Aceasta are o lungime de aproximativ 400 de kilometri şi leagă câmpurile petroliere de la Habshan de portul Fujairah, având o capacitate de transport de aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi, cu un maxim estimat la aproape 1,8 milioane de barili zilnic, conform news.ro.
Avantajul major al acestor două infrastructuri este că permit exportul de petrol fără a traversa Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic prin care trece, în mod normal, o parte semnificativă din petrolul transportat la nivel global. Traficul prin această rută a fost grav perturbat după atacurile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului, pe 28 februarie.
Teheranul a reacţionat ulterior prin atacuri asupra navelor care încearcă să traverseze coridorul maritim îngust, iar în ultimele zile au fost raportate mai multe incidente în zonă.
Specialiştii din sectorul energetic estimează că, împreună, conducta saudită Est-Vest şi sistemul ADCOP ar putea prelua o parte din fluxul de petrol care trece în mod obişnuit prin Strâmtoarea Ormuz, unde tranzitează aproximativ 20 de milioane de barili pe zi. Totuşi, aceste rute nu pot compensa integral blocajul, iar infrastructura energetică din regiune rămâne expusă riscurilor de securitate.
Potrivit lui Naveen Das, analist senior pe piaţa petrolului la compania de analiză Kpler, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite utilizează deja într-o măsură mai mare conductele care evită strâmtoarea pentru a menţine fluxurile de export, potrivit news.ro.
În Emiratele Arabe Unite, conducta ADCOP funcţionează în prezent la aproximativ 71% din capacitate, ceea ce lasă posibilitatea creşterii transportului cu încă aproximativ 440.000 de barili pe zi. Compania naţională ADNOC ar putea majora temporar fluxul până aproape de limita maximă, dacă situaţia o va impune.
Cu toate acestea, riscul unor atacuri asupra instalaţiilor petroliere din regiune ar putea împiedica utilizarea completă a acestor capacităţi.
Între timp, presa internaţională a relatat că ADNOC ar fi oprit temporar activitatea la uriaşa rafinărie Ruwais după izbucnirea unui incendiu într-o instalaţie a complexului. Rafinăria are o capacitate de procesare de aproximativ 922.000 de barili de petrol pe zi.
Pankaj Srivastava, vicepreşedinte senior al firmei de analiză energetică Rystad Energy, a explicat că blocarea exporturilor ar putea forţa rafinăriile din regiune să îşi ajusteze producţia. În opinia sa, dacă petrolul rămâne blocat în Golf, operatorii ar putea reduce activitatea şi ar putea redirecţiona o parte din producţie către pieţele interne.
Deşi conducta ADCOP permite exportul de ţiţei prin portul Fujairah fără a traversa Strâmtoarea Ormuz, produsele rafinate din complexul Ruwais sunt transportate în continuare în mare parte cu petroliere care folosesc această rută maritimă.
În aceste condiţii, rafinăriile din Emiratele Arabe Unite ar putea fi nevoite să îşi limiteze exporturile sau să gestioneze acumularea de stocuri dacă traficul naval rămâne restricţionat, potrivit news.ro.
Piaţa petrolului a devenit extrem de volatilă de la izbucnirea conflictului cu Iranul, luna trecută. Cotaţia internaţională Brent a urcat la începutul săptămânii până aproape de 120 de dolari pe baril, înainte de a coborî din nou în jurul valorii de 90 de dolari.
Joi dimineaţă, contractele futures pentru petrol se tranzacţionau în jurul nivelului de 100 de dolari pe baril, pe fondul atacurilor raportate asupra navelor din Golful Persic.
Sasha Foss, analist pe piaţa energiei la compania Marex, avertizează că un conflict prelungit ar putea duce la umplerea rapidă a depozitelor, ceea ce ar obliga producătorii să reducă extracţia.
Acesta estimează că producţia de petrol a Irakului a scăzut deja cu până la 70% ca urmare a conflictului cu Iranul şi avertizează că noi opriri ale producţiei ar putea împinge preţurile şi mai sus.
În opinia sa, momentul în care Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ar începe să reducă producţia ar marca un impact major asupra pieţei globale a petrolului, conform news.ro.



















































Opinia Cititorului