Facturile false ale lui Georgică Cornu conduc şi la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare

A.Z.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 31 martie 2014

Facturile false ale lui Georgică Cornu conduc şi la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare

Reţinerea de către DIICOT, pentru 24 de ore, a omului de afaceri Georgică Cornu ar da fiori reci multor persoane din fosta conducere a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), dar şi a Ministerului Economiei, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Procurorii îl anchetează pe Georgică Cornu pentru evaziune fiscală şi grup infracţional organizat, omul de afaceri fiind acuzat că ar fi procurat facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii.

Sursele noastre susţin că aceste facturi ar fi avut rolul de a acoperi lucrările nefinalizate, dar achitate de RAAN către Confort, firma omului de afaceri. Sursele noastre afirmă: "Un raport al corpului de control al Ministerului Economiei a descoperit, în 2012, că lucrările efectuate de < Confort > pentru realizarea instalaţiei de şlam dens la RAAN sunt de două ori mai scumpe decât cele similare realizate la Complexul Oltenia. Astfel, la RAAN, lucrarea a costat în jur de 340 milioane de lei. Firma Confort a încasat banii, dar nu a finalizat investiţia. Această situaţie a fost cunoscută de conducerea RAAN, dar şi de responsabilii din Ministerul Economiei. Controlul a vizat perioada 2009-2012. Acum riscăm şi un infrigement pentru că RAAN nu şi-a efectuat investiţiile obligatorii de mediu. Autorităţile au sesizat organele penale în urma celor constatate de corpul de control".

Conform surselor citate, firma lui Georgică Cornu ar fi realizat mai multe lucrări în cadrul RAAN printre care şi reparaţia cazanului 4, în valoare de 100 milioane de lei.

În urmă cu un an, Constantin Niţă, pe atunci ministru delegat pentru Energie, se declara şocat de jaful de la RAAN: "Am destituit toţi directorii RAAN. Nu se găsesc 200.000 tone de cărbune.

O investiţie a început acolo de patru ani şi nu este gata (n.r. instalaţia de şlam dens), ne mai trebuie 200 milioane lei. Costa, iniţial, mai puţin. După contractul încheiat cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia în 2009, a doua zi au şi majorat preţul. De asemenea, pentru pază sunt angajaţi 160 de oameni. Salariile de la RAAN sunt între 4.000 şi 8.000 lei".

Potrivit informaţiilor date publicităţii în urmă cu un an, proiectul iniţial în baza căruia a fost organizată licitaţia de adjudecare a lucrării la instalaţia de şlam dens a avut o valoare estimată de 172.603.323 de lei fără TVA, iar "Confort" SA Timişoara a câştigat licitaţia cu oferta de 163.381.830,05 lei fără TVA. "Ulterior au fost întocmite numeroase dispoziţii de şantier care au modificat proiectul iniţial, fiind întocmite acte adiţionale, astfel încât, la data de 31 iunie 2012, valoarea lucrării a ajuns la 341.173.335 de lei fără TVA, rezultând astfel o dublare a valorii investiţiei. Din analiza actelor adiţionale ale contractului iniţial, ce au condus la dublarea valorii investiţiei, au fost descoperite o serie de nereguli grave", a anunţat Ministerul Economiei anul trecut.

Poliţiştii de la Crimă Organizată şi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, coordonaţi de procurorii DIICOT Timişoara, au făcut, săptămâna trecută, peste 20 de percheziţii în aceste judeţe, la mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală, în dosarul în care este implicat şi omul de afaceri Georgică Cornu. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax, au fost vizate şi sediile grupului de firme Izometal-Confort din Timişoara, deţinut de omul de afaceri Georgică Cornu, dar şi locuinţa acestuia.

Contra unui comision, un grup de persoane din Strehaia, judeţul Mehedinţi, procurau facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii, care erau apoi introduse în contabilitate. Prejudiciul în acest caz este estimat la 61 de milioane de lei, bani care, conform surselor citate, ar fi fost încasaţi de Georgică Cornu.

RAAN a intrat în insolvenţă în vederea reorganizării în vara anului trecut, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. În raportul administratorilor asupra cauzelor insolvenţei, publicat în ianuarie 2014, se arată: "Una dintre principalele cauze ar fi angrenarea unor resurse financiare semnificative şi chiar contractarea unor credite bancare în vederea finanţării unor investiţii. Printre cele mai importante investiţii se numără şi instalaţia de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii, investiţie impusă de legislaţia referitoare la protejarea mediului înconjurător. Valoarea iniţială contractată a acestei investiţii a fost de 165 de milioane lei, termenul de finalizare a fost de trei ani, dar prin lucrările suplimentare care au fost necesare s-au majorat atât valoarea care a fost reestimată la 341 de milioane de lei, cât şi termenul de finalizare, care a fost decalat cu încă un an. Până în prezent valoarea lucrărilor facturate şi acceptate de beneficiar, aferente acestei investiţii se ridică la valoarea de 274 milioane de lei, fără TVA".

Administratorii mai arată că, "ţinând cont de faptul că investiţia nu a fost recepţionată şi pusă în funcţiune, termenul a fost decalat, iar pentru finalizarea acestei investiţii vor fi necesare lucrări suplimentare, putem aprecia că imobilizarea unor sume importante de bani în scopul finalizării acestei investiţii constituie una din cauzele declanşării insolvenţei Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare".

O altă cauză indicată în raport este supraîndatorarea Regiei. În perioada 31.12.2011 - 30.06.2013, datoriile au crescut de la 429 de milioane lei până la valoarea de 686,5 milioane lei, mai spune sursa citată, care subliniază că valoarea datoriilor totale la 30.06.2013 se ridica la 924 milioane lei. Raportul mai indică şi faptul că RAAN datorează băncilor peste 228 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Atat de multe potlogarii aflam ,zi de zi,din zona guvernamentala,incat ne intrebam daca nu se impune vanzarea rapida,pe un leu,a companiilor cu capital de stat,inainte de a fi falimentate.

    1. pai rran e falimentat de mult iar in timpul pdl s-au facut "acizitii" de servicii de auditare si juridice de zeci de milioane de euro.

      bursa, acum vezi pe cine a-ti slujit!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro