Facturile la încălzire au crescut cu 82% în Germania după renunţarea la gazul rusesc

A.B.
Internaţional / 29 octombrie, 20:18

Facturile la încălzire au crescut cu 82% în Germania după renunţarea la gazul rusesc

Preţurile la încălzire în Germania au urcat, în medie, cu 82% faţă de 2021, ca urmare a renunţării la gazul rusesc şi a creşterii costurilor de aprovizionare, potrivit agenţiei EFE.

Asociaţia administratorilor imobiliari din Germania arată că încălzirea unui apartament de 70 mp costă în 2025 circa 1.180 de euro, cu 15% mai mult decât anul trecut.

Studiul companiei energetice Techem, bazat pe date din aproximativ 100.000 de clădiri, confirmă creşterea accentuată a cheltuielilor gospodăriilor, în condiţiile în care majoritatea locuinţelor germane depind de încălzirea pe gaz.

Deşi Berlinul a investit masiv în energie regenerabilă, efectele asupra facturilor întârzie să apară. În 2020, 55% din importurile de gaze proveneau din Rusia, însă, după invazia Ucrainei şi sabotarea conductelor Nord Stream, Germania a trecut la importuri din Norvegia, Olanda, Belgia şi SUA.

Potrivit expertului Andreas Fischer, de la Institutul German de Economie, gazul livrat pe alte rute este mult mai scump, iar schimbarea surselor de aprovizionare „a creat o situaţie de criză previzibilă”.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Erau prea mici înainte, de fapt aici este problema.

    Aveau cel mai mic preț al gazului din Europa și pentru acest preț, au oferit totul pe tavă Rusiei, au făcut Europa preș.

    Aceste vremuri au trecut 

    1. Adica nu este energia verde, fotovoltaica si eoliana, cea mai ieftina, practic gratis? Imposibil!

      Pai un parc foto produce minim 25-30 de ani, lejer. Poate sa produca si 250-300 de ani.

      Producatorii chinezi de invertoare, panouri, baterii, orice, iti ofera garantie cit ceri in caietul de sarcini. Vrei 5000 de ani, ca piramidele? No problem! Dar nu vrei 10000 de ani? Pentru 25% in plus la pret, se merita inca 5000 de ani de garantie. 

    nu și dacă ești vreun migrant, atunci leftiștii au aranjat să-ți fie totul gratis !

    Super și vor mai creste …

    Din aceasta cauza a fost ,,creat"razboiul din Ucraina,sa nu mai importe Europa gaz rusesc!Si daca rusii ar fi fost altfel de oameni si nu chititi dupa o politica imperialista,altfel ar fi fost situatia

    Stiati ca ungurii platesc 0.40 lei /Kwh la curent in timp ce romanii 1.50 lei /Kwh ??

    Cum vine asta ? 

    1. Ungurii nu sunt penetrati de SBU. Slava!

    82% nu este mult

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0899
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3664
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8200
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.1963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb