FAŢĂ DE EDIŢIA DIN 2008 Numărul vizitatorilor la Târgul de Turism al României a crescut cu 10%

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 22 octombrie 2009

Numărul vizitatorilor Târgului de Turism al României (TTR), organizat de "Romexpo", care s-a desfăşurat în perioada 15 -18 octombrie, a crescut cu 10% faţă de ediţia precedentă, fiind înregistraţi 19.000 de vizitatori, potrivit datelor transmise ieri de "Romexpo".

Suprafaţa ocupată de către expozanţi a crescut cu 43% faţă de ediţia din 2008, iar gradul de internaţionalizare (numărul companiilor străine prezente) a crescut cu 5% faţă de ediţia de primavară 2009. La această ediţie au participat expozanţi din Austria, Bulgaria, Egipt, Germania, Grecia, India, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovacia, Turcia şi Ungaria. Potrivit reprezentanţilor "Romexpo", participarea expozanţilor care au avut prezentări de oferte turistice exclusiv în România a fost subvenţionată integral de către Ministerul Turismului, Camerele de Comerţ din România şi "Romexpo", iar companiile româneşti expozante care au avut oferte de turism integrate (turism intern si extern) au avut parte de o subvenţionare a tarifului de participare de 75% din partea Camerelor de Comerţ şi Industrie din România şi Romexpo.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb