FAŢĂ DE PRIMUL TRIMESTRU AL ANULUI TRECUTProfit în creştere cu 32% pentru Aerostar

A.I.
Piaţa de Capital / 13 mai 2020

Profit în creştere cu 32% pentru Aerostar

Aerostar Bacău (ARS) a raportat un profit net de 21,68 milioane de lei, pentru primele trei luni ale anului curent, în creştere cu 32,02% faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă din 2019, în condiţiile în care veniturile din exploatare s-au ridicat la 112,57 milioane de lei, cu 13,94% peste cele din primul trimestru al anului anterior, reiese din raportul publicat, astăzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de emitentul ce activează în industria aeronautică.

Vânzarile în piaţa externă au fost de 90,96 echivalent în milioane lei, reprezentand 91% din totalul cifrei de afaceri a companiei, cele mai importante fiind în Europa (75,87%) şi Asia (10,17%).

Pe de altă parte, cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 90,2 milioane de lei, cu 10,76% peste cele din perioada ianuarie - martie 2020, care s-au cifrat la 81,44 milioane de lei.

În aceste condiţii, Aerostar a obţinut, pentru primele trei luni ale anului, un profit din exploatare de 22,37 milioane de lei, cu 28,83% peste cel din primul trimestru al lui 2019, rezultat la care se adaugă un câştig financiar de 2,84 milioane de lei.

"Într-un interval scurt de timp toate prognozele pe termen scurt şi mediu din domeniul aeronautic au fost spulberate de realităţile asociate Covid-19, care deja iau forma unei recesiuni previzibile: anularea şi reducerea de comenzi importante de fabricaţie de avioane, oprirea producţiei în facilitaţi multiple din întreagă lume, quasi dispariţia traficului aerian de pasageri", se arată în raportul companiei.

Aviaţia este unul dintre cele mai afectate domenii de activitate ca urmare a intrării in carantină, a restricţiilor de călătorie şi a distanţării sociale, se mai menţionează în raport, adăugându-se că predictibilitatea este redusă la un nivel fără precedent.

Activele totale ale Arostar se situau la 581,78 milioane de lei, la data de 31 martie 2019, cu 4,58% peste cele de la finalul anului 2019, în timp ce datoriile totale se ridicau la 73,19 milioane de lei, anul trecut, în creştere cu 12,75%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

La finalul lui 2019, Aerostar era deţinută în proporţie de 71,3% de Iarom Bucureşti, în timp ce SIF Moldova (SIF2) avea 15,05%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro