Fiat pariază pe o versiune electrică a modelului '500'

T.E.
Companii #Auto / 11 iulie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Constructorul auto Fiat Chrysler intenţionează să investească 700 milioane euro pentru a lansa o versiune electrică a celebrului model Fiat 500, în încercarea de a trece mai departe după eşecul fuziunii cu producătorul francez Renault, transmite Reuters.

Directorul operaţional al FCA pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, Pietro Gorlier, a anunţat, astăzi, această investiţie, cel mai mare pariu făcut până acum de grupul italo-american pe un vehicul electric, la uzina Fiat de la Mirafiori, nordul Italiei.

"Planul este confirmat", a declarat Pietro Gorlier jurnaliştilor, întrebat fiind dacă investiţiile FCA în vehiculele electrice vor rămâne neschimbate după ce planul de a fuziona cu Renault a eşuat luna trecută.

Gorlier a precizat că FCA va investi 700 milioane euro pentru a construi o nouă linie de asamblare la uzina de la Mirafiori pentru a produce 80.000 de unităţi din noul model 500 BEV, primul său vehicul electric, ce vor fi vândute pe piaţa din Europa. Producţia va începe în al doilea trimestru al anului următor, iar ulterior capacitatea va fi crescută, a adăugat Gorlier.

Modelul compact Fiat 500 este unul din cele mai renumite modele ale constructorului auto italian, lansat de Fiat la finele anilor 1950 şi care a devenit rapid un simbol al designului italian.

Investiţia de 700 milioane euro într-o versiune versiune electrică a modelului '500' face parte dintr-un plan anunţat, anul trecut, care viza investiţii de cinci miliarde euro în Italia până în 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb