Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

FMI AVERTIZEAZĂ:Riscurile pentru stabilitatea financiară au crescut la nivel mondial

Ziarul BURSA #Internaţional /

Riscurile din sistemul financiar mondial au cres-cut în ultimele şase luni şi ar putea să se accentueze în mod semnificiativ dacă presiunile de pe pieţele emergente vor escalada sau tensiunile din relaţiile comerciale vor continua să se amplifice, a avertizat miercuri Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters, citat de News.ro.

FMI, care organizează în această săptămână reuniunile de toamnă ale organizaţiei, la Bali, a mai notat că, în timp ce sistemul bancar a fost întărit cu reglementări mai sigure în ultimii zece ani, după criza financiară mondială din 2008, condiţiile financiare relaxate contribuie la acumularea de vulnerabilităţi, cum ar fi nivelul ridicat al îndatorării şi evaluarea mare a activelor.

Potrivit raportului bianual al FMI referitor la stabilitatea financiară globală, noile sisteme de salvare a băncilor, care au rolul de a evita acordarea unor noi programe de salvare, sunt în mare parte netestate.

"Riscurile pe termen scurt pentru stabilitatea financiară globală au crescut într-o anumită măsură", arată raportul.

Directorul pentru pieţe de capital al FMI, Tobias Adrian, a spus că posibilele şocuri din sistem ar putea apărea în diverse forme, cum ar fi nivelul peste aşteptări al inflaţiei, care poate declanşa o creştere puternică a dobânzilor, sau un exit dez-ordonat al Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Gravitatea impactului unor astfel de şocuri va fi determinată de vulnerabilităţi care includ creşterea datoriilor non-financiare, al căror nivel depăşeşte în prezent 250% din PIB, un declin al standardelor din afara sistemului bancar tradiţional şi preţurile mari ale activelor, care ar putea scădea puternic.

Un alt motiv de îngrijorare este acumularea rapidă de datorii în China din ultimii ani, cu toate că autorităţile din această ţară au luat măsuri pentru a ţine sub control această tendinţă, a mai spus oficialul FMI.

Raportul Fondului mai arată că creşterea economică pare să fi atins nivelul maxim în unele economii mari, în timp ce decalajul dintre ţările avansate şi pieţele emergente devine mai mare.

FMI a redus marţi estimările privind economia globală, din cauza escaladării războiului comercial dintre SUA şi China şi amplificarea presiunilor financiare pe pieţele emergente.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Topul Naţional al Firmelor 2019
Energy Transition 2019
Business Card
BTPay
Centrul de conferinţe Sheraton
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS