FMI cere Bulgariei să îmbunătăţească supravegherea în sectorul bancar

Ziarul BURSA #Internaţional / 16 martie 2015

FMI cere Bulgariei să îmbunătăţească supravegherea în sectorul bancar, notând în concluziile unei vizite de evaluare în această ţară că prăbuşirea Corporate Commercial Bank (KTB), anul trecut, şi înrăutăţirea balanţei fiscale au pus în pericol stabilitatea macroeconomică şi financiară a ţării.

În concluziile FMI se arată că în pofida mediului economic dificil, Bulgaria a înregistrat în 2014 o creştere economică modestă, care va continua şi în acest an, relatează Novinite, citată de Mediafax.

Şomajul este în continuare ridicat, deşi a scăzut uşor, în timp ce preţurile scăzute ale materiilor prime şi inflaţia redusă din zona euro au contribuit la deflaţie.

Pentru 2015, FMI anticipează că economia Bulgariei va consemna un avans de circa 1,25%, care va fi susţinut de consumul privat şi absorbţia de fonduri europene.

Potrivit Fondului, deflaţia se va atenua treptat, iar şomajul va continua să se reducă în acest an.

FMI notează faptul că riscurile privind perspectivele economice au crescut atât pe plan intern, cât şi extern, menţionând nivelul ridicat al datoriilor companiilor şi al creditelor neperformante, evoluţiile din Grecia şi criza din Ucraina.

Declaraţia FMI laudă nivelul ridicat al lichidităţilor din sectorul bancar bulgăresc, demonstrat înainte de prăbuşirea HTB, şi măsurile introduse de Banca Naţională a Bulgariei şi de guvern, pentru susţinerea acestora.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5067
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7666
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0814
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb