Fondatorul Telegram dezvăluie că şeful serviciilor secrete franceze i-a cerut să interzică vocile conservatoare din România

S.B.
Internaţional / 19 mai

Sursa foto: Wikipedia | Copyright: Schreibvieh

Sursa foto: Wikipedia | Copyright: Schreibvieh

Pavel Durov, fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, l-a acuzat pe şeful agenţiei franceze de informaţii externe, Nicolas Lerner, că i-a cerut să interzică vocile conservatoare din România înaintea alegerilor de duminică, adăugând că a refuzat cererea, potrivit news.ro.

Miliardarul Elon Musk, proprietar al reţelei X şi aliat al lui Donald Trump, a reacţionat la această nouă postare a mogulului tehnologic de origine rusă.

Pavel Durov se află în prezent sub control judiciar în Franţa, având ca reşedinţă declarată luxosul hotel Crillon din Paris, după ce a fost plasat sub anchetă oficială pentru presupuse activităţi de crimă organizată pe Telegram.

În 2024, Pavel Durov a fost reţinut şi apoi inculpat în Franţa pentru o serie de infracţiuni legate de crima organizată, instanţa acuzându-l că nu a luat măsuri împotriva distribuirii de conţinut infracţional pe serviciul de mesagerie pe care l-a fondat. Eliberat în baza unui ordin de supraveghere judiciară strict care îi interzicea să părăsească teritoriul francez, el a anunţat în martie că s-a "întors în Dubai".

Duminică, el a spus că la hotelul Crillon a fost abordat de Lerner, care conduce agenţia de spionaj extern a Franţei, DGSE.

"În primăvara acestui an, în Salon des Batailles de la Hôtel de Crillon, Nicolas Lerner, şeful serviciilor secrete franceze, mi-a cerut să interzic vocile conservatoare din România înaintea alegerilor. Am refuzat", a scris Durov pe X, duminică seara. "Nu am blocat opozanţii din Rusia, Belarus sau Iran. Nu vom începe să o facem în Europa", a transmis Durov.

DGSE din Franţa a declarat într-un comunicat că oficialii săi s-au întâlnit de mai multe ori de-a lungul anilor cu Durov "pentru a-i reaminti ferm responsabilităţile companiei sale şi ale sale personale în prevenirea ameninţărilor teroriste şi a pornografiei infantile". Cu toate acestea, DGSE "respinge cu fermitate acuzaţiile că, cu aceste ocazii, s-ar fi solicitat interzicerea conturilor legate de orice proces electoral", a afirmat agenţia.

Acuzaţia lui Durov a fost repostată pe X de miliardarul american Elon Musk, una dintre numeroasele personalităţi influente ale dreptei americane care au acuzat ţările europene de suprimarea vocilor de extremă dreapta.

"Wow", a comentat, în stilul caracteristic, Elon Musk.

Durov declarase iniţial duminică că a refuzat solicitarea unui guvern occidental de a reduce la tăcere vocile conservatoare înainte de turul al doilea al alegerilor din România. "Telegram nu va restricţiona libertăţile utilizatorilor români şi nu le va bloca canalele politice", a spus Durov, adăugând un emoji cu o baghetă, care făcea aluzie la Franţa.

Ministerul francez de Externe a negat orice astfel de interferenţă şi a făcut apel la toţi actorii să "îşi exercite responsabilitatea şi respectul faţă de democraţia română".

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nu poate fi crezut....e rus, deci putinist etc. Vive la France și Macrou prăjit!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0315
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4631
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3581
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9760
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9896

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb