Fonduri europene pentru drumurile din Suceava

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 6 aprilie 2009

Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţe, ia semnat vineri, la Suceava, contractul de finanţare pentru proiectul "Modernizare DJ 174, Vatra Dornei-Saru Dornei-Panaci, km 0+000 - 22+000", derulat prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 9.928.225,03 de euro, din care 8.355.502,02 de euro reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului. Domnul Murgeanu a declarat: "Ne bucurăm să fim la Suceava din nou, pentru a semna un contract finanţat prin Programul Operaţional Re­gional. Judeţul Suceava este cam­pionul atragerii de fonduri pe Axa 2 - Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale şi acest ritm trebuie susţinut". Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava va fi implementat pe durata a 24 de luni şi are ca obiective specifice modernizarea infrastructurii regionale de transport rutier, prin reabilitarea drumului judeţean DJ 174, Vatra Dornei-Şaru Dornei-Panaci şi conectarea localităţilor Vatra Dornei, Şaru Dornei, Panaci de pe drumul judeţean DJ 174 la drumul naţional DN 17 Suceava-Vatra Dornei-Cluj.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb