Fondurile de investiţii sunt optimiste în privinţa României şi a regiunii

F. A.
Investiţii Personale / 12 noiembrie 2008

Fondurile de private equity (cele care investesc în societăţi nelistate la Bursă) sunt optimiste în privinţa României şi a regiunii Europei de Sud-Est şi consideră că economiile îşi vor continua creşterile, chiar dacă într-un ritm mai redus, potrivit unui sondaj realizat de Asociaţia Fondurilor de Private Equity din Sud-Estul Europei în rândul membrilor săi.

Potrivit sondajului, ale cărui rezultate au fost prezentate azi la Bucureşti, la conferinţa regională "Fueling Healthy Growth", fondurile de private equity au lichidităţi şi nu sunt presate să realizeze exit-uri (ieşiri din companii prin vânzarea participaţiilor) şi, de asemenea, apreciază că antreprenorii vor fi mai puţin refractari să le accepte ca investitori în condiţiile

în care alte soluţii de finanţare nu mai sunt disponibile, şi că evaluările companiilor vor scădea, după ce au ajuns la "niveluri stratosferice".

Sondajul arată că 14,3% dintre reprezentanţii fondurilor de investiţii consideră că economia românească va creşte în următoarele 12 luni cu acelaşi ritm înalt, în timp ce 85,7% apreciază că evoluţia va fi mai rea, fie din cauza crizei financiare, fie independent de aceasta.

În proporţie de 57,1%, fondurile au estimat că volumul de noi investiţii proprii în România se va menţine în următoarele 12 luni, 14,3% au indicat creşteri, iar 28,6% scăderi.

Despre potenţialul pieţei de capital autohtone pentru cotarea companiilor româneşti, opinia a fost unanim negativă, 85,7%, apreciind un potenţial foarte scăzut, iar 14,3% au apreciat doar un potenţial scăzut.

Mai mult de jumătate dintre fonduri - 57,1% - afirmă că nu vor face exit-uri în perioada următoare, iar 42,9% au precizat că vor face exit pentru unele investiţii, iar pentru altele vor amâna această decizie.

v

v

 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb