Fostul director FBI James Comey, pus sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei

A.B.
Internaţional / 26 septembrie 2025

Fostul director FBI James Comey, pus sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a anunţat joi, 25 septembrie, punerea sub acuzare a lui James Comey, fost director al FBI şi adversar constant al preşedintelui Donald Trump, pentru obstrucţionarea justiţiei şi fals în declaraţii, potrivit AFP.

Comey, în vârstă de 64 de ani, este acuzat că a minţit în timpul unei audieri din 2020 în faţa Comisiei Judiciare a Senatului. El riscă până la cinci ani de închisoare.

Fostul director al poliţiei federale a fost concediat în 2017 de către Trump, în timp ce ancheta posibila interferenţă a Rusiei în alegerile americane. De atunci, a devenit una dintre principalele „bêtes noires” ale actualului preşedinte.

„Nu mi-e frică. Frica este arma tiranilor. Nu vom trăi în genunchi şi nici voi nu ar trebui. Am încredere în sistemul judiciar federal şi sunt nevinovat”, a declarat Comey într-un mesaj video pe Instagram.

În replică, Trump a salutat pe reţeaua sa Truth punerea sub acuzare, numindu-l pe Comey „una dintre cele mai rele fiinţe umane pe care le-a cunoscut vreodată această ţară”.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb