FPSC cere Guvernului modificarea Ordonanţei de urgenţă 30/2020

M.I.
Miscellanea #Construcţii /

FPSC cere Guvernului modificarea Ordonanţei de urgenţă 30/2020
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) propune Guvernului României câteva modificări ce au ca scop îmbunătăţirea Ordonanţei de urgenţă nr.30/18.03.2020 pentru a putea fi aplicabilă sectorului de construcţii, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

    Potrivit sursei citate, propunerile de modificare au fost formulate pe baza experienţei şi a specificului activităţii, pentru a evita interpretări eronate şi a avea rezultate reale în aplicare.

    Astfel, în ceea ce priveşte Certificatul de situaţii de urgenţă, FPSC consideră că, atâta timp cât Starea de urgenţă este decretată general, pe tot cuprinsul României, acesta nu mai este necesar iar agentul economic nu mai trebuie să consume timp şi energie că să obţînă acest document ce devine redundant.

    De esemenea, FPSC propune eliminarea sintagmei "nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor", din textul Articolului XI(2), explicând că această exprimare poate creea pe de o parte discriminare iar pe de altă parte confuzii dacă agentul economic are bani în cont pentru a plăti alte cheltuieli anterioare ale firmei (materiale, leasinguri, chirii,etc) bani care au venit din producţia lunilor anterioare şi implicit trebuie plătite cheltuielile aferente producţiei anterioare.

    În cazul Articolului XI(3), federaţia recomandă înlocuirea sintagmei "încasări" cu sintagma "venituri".

    "Exprimarea din alin (3) poate fi aplicată numai pentru retaileri care încasează rapid. În situaţia activităţilor de construcţii sau producţie, există o diferenţa mare între momentul în care se execută producţia şi momentul în care are loc încasarea. Încasarea poate să dureze şi 2-6 luni calendaristice. În speţă noastră, în luna martie când s-a instituit Situaţia de Urgenţă care determina diminuarea capacităţii de producţie, agenţii economici încasează producţia executată în dec, ian, feb. Practic, ei îşi diminuează producţia, dar încasează ce au executat în lunile anterioare. Pierderea/diminuarea din luna martie a agentului economic se va resimţi în încasări în luna aprilie, mai sau chiar iunie.", au explicat reprezentanţii FPSC.

    Opinia Cititorului

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
    Cabinet de avocatTMPS