Franţa: Anchetă pentru complicitate la genocid în cazul blocării ajutoarelor umanitare pentru Gaza

I.S.
Internaţional / 6 iunie 2025

Franţa: Anchetă pentru complicitate la genocid în cazul blocării ajutoarelor umanitare pentru Gaza

Parchetul naţional antiterorist din Franţa a deschis o procedură de instrucţie pentru complicitate la genocid şi la crime împotriva umanităţii, suspecţii fiind persoane cu dublă cetăţenie, franceză şi israeliană, despre care se crede că au participat la blocarea ajutoarelor umanitare pentru Gaza, relatează Agerpres.

Infracţiunile respective ar fi avut loc în perioada ianuarie-mai 2024.

Potrivit sursei, anterior anchetei penale, în noiembrie 2024 Uniunea Evreiască Franceză pentru Pace (UJFP) a depus o plângere şi s-a constituit parte civilă, alături de o victimă franco-palestinană, denunţând organizarea şi participarea la acţiuni concrete de blocare a ajutoarelor umanitare, precum şi instigarea la astfel de acţiuni.

A fost vorba în special de împiedicarea fizică a accesului camioanelor cu ajutoare pentru teritoriul palestinian la posturile de trecere a frontierei controlate de armata israeliană.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb