Fraţii Cristescu solicită verificarea operaţiunilor dintre Dafora şi firmele din grup sau Călburean

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 aprilie 2010

O firmă deţinută de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu, acţionară la Dafora (DAFR), solicită verificarea beneficiilor sau pierderilor înregistrate de compania din Mediaş în urma operaţiunilor derulate cu firme din grup sau cu acţionarul principal al societăţii, Gheorghe Călburean, potrivit Mediafax.

Fraţii Cristescu au introdus pe ordinea de zi a AGA de la Dafora solocitarea de autorizare a firmei Foraj Sonde, pe care o controlează, să ceară auditorului financiar un raport suplimentar referitor la contractele cu societăţile din grupul Dafora şi/sau Călburean, potrivit unui comunicat remis vineri de compania din Mediaş Bursei de Valori Bucureşti.

Raportul ar urma să cuprindă "identificarea şi cuantificarea beneficiilor sau a pierderilor, după caz, înregis-trate de Dafora, din executarea contractelor de împrumut încheiate de aceasta cu societăţile la care Dafora sau domnul Călburean Gheroghe şi /sau Dafora Group sunt acţionari".

Totodată, auditorul ar putea să analizeze şi rezultatele înregistrate de compania de foraj şi construcţii din Mediaş în urma subcontractării şi/sau cesiunii oricăror contracte comerciale.

Marius şi Emil Cristescu au intrat indirect în acţionariatul Dafora în martie 2009, cumpărând prin firma Foraj Sonde, 5,26% din acţiunile companiei din Mediaş. Ulterior, aceştia şi-au majorat uşor participaţia, astfel că în prezent deţin 5,8% din titluri.

Compania din Mediaş şi grupul de firme Dafora sunt controlate de omul de afaceri Gheorghe Călburean. Acesta are 48,58% din acţiunile Dafora, potrivit celor mai recente raportări.

Gheorghe Călburean are 48,58% din acţiunile Dafora

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3564
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8643
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3615

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb