Gabriela Anghelache are susţinerea PSD pentru şefia CNVM

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 27 septembrie 2007

Gabriela Anghelache are susţinerea PSD pentru şefia CNVM

Preşedinta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, a fost nominalizată de Partidul Social Democrat (PSD) pentru un nou mandat la şefia arbitrului pieţei de capital, iar liberalii cer menţinerea lui Paul Miclăuş ca vicepreşedinte. Potrivit NewsIn, liderii grupurilor parlamentare s-au întâlnit ieri şi au decis care sunt persoanele care vor ocupa posturile vacante de la CNVM, în baza algoritmului parlamentar. Astfel, PSD a nominalizat preşedintele CNVM şi a numit-o pe Gabriela Anghelache pentru un nou mandat. Algoritmul acordă un post de vice preşedinte Partidului Naţional Liberal (PNL), care l-a nominalizat pe vicepreşedintele actual Paul Miclăuş . Cel de-al doilea post de vice preşedinte, care trebuia să revină PSD, a fost cedat PD, care a nominalizat-o pe Carmen Bitiş.Dorina Mihăilescu, fost vicepreşedinte al CNVM la propunerea PSD, va obţine un post de consilier. Ceilalţi consilieri sunt Albin Biro, Bogdan Chetreanu, nominalizat de PRM şi Sava Cătălina nominalizat de PC. Potrivit informaţiilor citate de NewsIn, decizia va fi luată miercuri când cele două camere ale parlamentului se vor reuni. Marţi vor fi audiaţi candidaţii, miercuri vor fi votaţi în plenul reunit al celor două camere.

Din momentul în care mandatul expiră la CNVM şi până în momentul în care noua conducere va fi validată, sunt trei zile, 1-3 octombrie. În această perioadă actualul preşedinte CNVM, Gabriela Anghelache va delega atribuţiile unui vice preşedinte al comisiei.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb