Garanţii sau graniţe de securitate?

Este o întrebare legitimă. Total motivată. Generată de ultimele declaraţii de-a dreptul incendiare formulate de liderul de la Kremlin. Fără să o spună în mod explicit, Vladimir Putin lansează un ultimatum fără precedent, atât pe adresa Ucrainei, cât şi pe adresa statelor UE şi NATO.

Într-o traducere simplă, acest avertisment ultimativ al lui Vladimir Putin avertizează Ucraina că, dacă doreşte cu adevărat încheierea războiului, pacea trebuie perfectată acum şi nu mai târziu. Mai explicit, liderul de la Kremlin consideră şi chiar explică faptul că Ucraina, susţinută de circa 40 de state în general şi de aşa-numita „coaliţie de voinţă” în special, a pierdut acest război şi nu mai are resursele necesare să-l continue. Conform analizei serviciului secret al Federaţiei Ruse, capacitatea în plan uman a armatei ucrainene este redusă la circa 45%. Federaţia Rusă avertizează, atât verbal, cât şi printr-un atac fără precedent asupra Ucrainei şi chiar asupra Poloniei, că pacea ar trebui perfectată acum şi nu mai târziu, când, în acest război prin procură, statele europene şi statele NATO urmează să fie umilite printr-o gravă înfrângere. Există însă şi un detaliu de-a dreptul exploziv legat de acest avertisment.

Pentru prima dată, Federaţia Rusă, prin mesajul adresat direct de Vladimir Putin, înlocuieşte în mod explicit garanţiile de securitate despre care s-a tot discutat în ultima vreme, garanţii de securitate oferite Ucrainei, dar şi Federaţiei Ruse, cu un alt concept, şi anume „graniţe de securitate”. Ce înseamnă una, ce înseamnă cealaltă? Printr-o analiză de ultimă oră, New York Times afirmă, în esenţă, că, prin cel mai mare atac cu rachete şi drone de până acum din întreaga istorie a celor trei ani şi jumătate de război, atac desfăşurat împotriva Ucrainei, la care se adaugă, în premieră, o incursiune cu drone Shahed asupra Poloniei, un stat NATO plasat pe flancul sud-estic al frontului militar, Putin provoacă nici mai mult, nici mai puţin decât alianţa NATO, fie să se angajeze într-un război cu Federaţia Rusă, fie să forţeze cât se poate de rapid încheierea unui armistiţiu urmat de un tratat de pace care, atenţie, ar urma să garanteze graniţele Federaţiei Ruse. Noile graniţe.

Să încercăm să explicăm această schimbare de paradigmă. Avem toate motivele să presupunem că, dând la o parte retorica dură utilizată de Kremlin, resursele umane şi militare, ca de altfel şi resursele economice ale Federaţiei Ruse, în ciuda susţinătorilor Moscovei, dintre care unii o fac în mod făţiş, iar alţii în mod disimulat, sunt pe cale de a se epuiza. Aşa se şi explică de ce Vladimir Putin a decis să angajeze în luptă un număr uriaş de mercenari aduşi din toate statele lumii, consistent plătiţi, de ce face din ce în ce mai mult apel la aliaţii cei mai apropiaţi ai Rusiei pentru a-i trimite trupe care să fie utilizate drept carne de tun, de ce scoate din închisori deţinuţi, mulţi dintre aceştia criminali, cu zecile de mii, pentru a-i echipa şi a-i trimite, tot carne de tun, pe front şi de ce, în fine, economia celui mai întins stat de pe planetă gâfâie şi dă tot mai multe rateuri, inclusiv în ceea ce priveşte valorificarea resurselor.

Nu este un simplu detaliu faptul că Ursula von der Leyen, încă nedetronată de la şefia Uniunii Europene, a anunţat ieri că toate activele Federaţiei Ruse blocate în băncile europene urmează să fie valorificate şi utilizate, spune ea, în scopul reconstrucţiei Ucrainei, dar, în realitate, pentru a fi transformate într-o formă sau alta în muniţie pentru continuarea războiului. Aceeaşi operaţie este în curs de desfăşurare şi în Statele Unite. Celor câteva sute de miliarde care urmează să fie astfel deblocate şi utilizate li se adaugă alte sute de miliarde de euro împrumutate de Uniunea Europeană pe mâna nu prea responsabilă a Ursulei von der Leyen. Aceste sute de miliarde sunt şi ele destinate alimentării războiului din Ucraina, ele urmând ca, la rândul lor, să fie oferite statelor membre în vederea achiziţiei de armament destinat continuării războiului.

Din această perspectivă, România se află într-o situaţie cu totul şi cu totul excepţională, din orice direcţie am privi lucrurile. Ni s-a alocat, într-o manieră de-a dreptul imperativă, un important procent din această colosală sumă, respectiv un fond de 16,7 miliarde, pe care, în mod obligatoriu, noi îi împrumutăm, la rândul nostru, parte a mega-împrumutului Uniunii Europene, la o dobândă pe care autorităţile de la Bucureşti încă nu o cunosc, în condiţii de restituire, de asemenea, încă necunoscute, şi în schimbul cărora va trebui să cumpărăm armament pe care nu noi îl alegem şi la un preţ pe care nu noi îl negociem. Astfel, faimosul credit SAFE este, aşa cum, pe bună dreptate, semnalează opoziţia, o veritabilă capcană financiară pentru Bucureşti, capcană în care autorităţile statului nostru au căzut fără să clipească. Ba mai mult, se mai şi laudă cu acest credit din care populaţia acestui stat nu va vedea un sfanţ, ci doar o sporire a poverii fiscale, care va fi transformată în noi şi noi biruri.

Lucrurile au mers atât de departe încât aceeaşi Ursula von der Leyen, tot ieri, a propus şi transpiră să obţină sistarea totală a sprijinului financiar şi de altă natură al Uniunii Europene către Israel, sugerând totodată că ar putea fi adoptate sancţiuni economice împotriva acestui stat, partener strategic UE.

Înainte de a i se pune capăt, războiul, aşadar, se încinge. Pe toate planurile. Inclusiv în plan psihologic. Garanţiilor de securitate solicitate de Volodimir Zelenskyi, de Statele Unite şi de statele UE, în ceea ce priveşte Ucraina, li se suprapun, începând de ieri, nu numai garanţiile de securitate la care Rusia are pretenţii, ci şi garanţii legate de frontiere. Asupra garanţiilor de securitate ne-am referit deja în analize anterioare, dar garanţiile vizând frontierele reprezintă aparent ceva nou. Federaţia Rusă pretinde ca toate frontierele NATO să fie trasate de comun acord şi nu în mod discreţionar, exclusiv de către Occident, şi ca ele să fie astfel trasate la înţelegere cu Kremlinul, încât, în viitor, să nu poată constitui sub nicio formă o ameninţare militară la adresa Federaţiei Ruse.

Pe unde anume vor fi trasate respectivele frontiere, care ar urma să devină tabu pentru deceniile viitoare? În ce măsură acest nou concept, odată negociat şi implementat, va afecta în viitor România? Iată o întrebare, pentru moment, încă fără răspuns. La fel cum nu este deloc clar unde va fi, în viitor, trasată frontiera dintre Federaţia Rusă şi NATO atunci când vorbim despre Polonia.