Gazprom: Ucraina şantajează simultan atât Rusia, cât şi Europa

F. A.
Internaţional / 31 martie 2009

Concernul rus Gazprom a făcut un apel la conducerea Uniunii Europene prin care cere să examineze cu mare atenţie cauza disputei pe tema gazelor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, care, în ianuarie 2009, a dus la sistarea, pe parcursul a două săptămâni, a tranzitului gazelor ruseşti către consumatorii europeni, transmite agenţia UNIAN.

"Gazprom este considerat un furnizor nesigur, iar disputele ucraineano-ruse în problema gazelor, care au avut loc în 2006 şi 2009, sunt date drept exemple în acest sens. După neînţelegerile ucraineano-ruse din 2009, nu am văzut nicio notă din partea UE şi a Cartei energetice. În 2006, conducerea UE, fiindu-i frică să nu-şi deterioreze relaţiile cu administraţia portocalie de la Kiev, pur şi simplu s-a dat la o parte şi nu a mai făcut vreo apreciere în urma acestor dispute. Aşa s-a întâmplat şi în 2009", a declarat Alexandr Medvedev.

"Ucraina, profitând de poziţia sa de ţară de tranzit, şantajează simultan atât Rusia, cât şi Europa, fapt care dovedeşte că acest stat nu este cel mai bun candidat pentru a deveni membru al UE", a menţionat Aleksandr Medvedev.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2344
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6717
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0664
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.6218

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb