Germania adoptă cea mai mare creştere a salariului minim de la introducerea acestuia în urmă cu zece ani

A.F.
Internaţional / 30 octombrie, 09:39

Germania adoptă cea mai mare creştere a salariului minim de la introducerea acestuia în urmă cu zece ani

Guvernul german a adoptat cea mai importantă creştere a salariului minim de la introducerea acestuia, în urmă cu zece ani, însă mai puţin importantă decât aştepta Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga), membru al coaliţiei aflate la putere, relatează AFP.

În prezent de 12,82 euro brut pe oră, salariul minim urmează să crească la 13,90 euro la începutul lui 2026, iar la 1 ianuarie 2027 la 14,60 euro - o creştere totală cu 13,9%.

Potrivit Ministerului german al Muncii, aproximativ şase milioane de muncitori urmează să beneficieze de această creştere.

Guvernul a dat curs miercuri unor recomandări formulate în iunie de către o Comisie independente din care fac parte reprezentanţi ai angajatorilor şi salariaţilor.

Această creştere este uşor mai mică decât cea promovată de către SPD, care face parte din coliţia aflată la putere a cancelarului conservator Friedrich Merz.

SPD voia o creştere a salariului minim la 15 euro încă din 2026.

Potrivit Oficului de Statistică german (Destatis), salariul minim german este în prezent al patrulea cel mai mare în Uniunea Europeană (UE), după Luxemburg, Irlanda şi Olanda.

În 2022 fostul cancelar SPD Olaf Scholz a ocolit această comisie şi a crescut salariul minim peste recomandările acesteia.

Guvernul conservator condus de către conservatoarea Angela Merkel, susţinută atunci de o mare coaliţie cu SPD, a decis în vara lui 2014 să introducă un salariu minim în Germania.

Acesta a intrat pentru prima oară în vigoare la 1 ianuarie 2015 şi a fost stabilit iniţial la 8,50 euro brut pe oră.

La acea vreme aceasta era o mică revoluţie, deoarece Germania avea o tradiţie socială bine ancorată în neamestecul puterii publice în relaţiile salariale.

SPD a reuşit să convingă Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a Angelei Merkel de temeiul solid al acestei măsuri, în numele justiţiei sociale şi împotriva dezvoltării unui sector larg al salariilor mici.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0856
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7719
Gram de aur (XAU)Gram de aur560.9803

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb