Germania: AfD conduce în premieră, într-un sondaj de opinie la nivel naţional

T.B.
Internaţional / 17 septembrie, 10:48

Germania: AfD conduce în premieră, într-un sondaj de opinie la nivel naţional

Alternativa pentru Germania (AfD) a depăşit blocul conservator CDU/CSU într-un sondaj de opinie YouGov publicat miercuri, aceasta fiind pentru prima dată când partidul calificat de extremă dreaptă şi antiimigraţie se clasează pe primul loc într-un sondaj la nivel naţional, informează dpa.

AfD a câştigat două puncte procentuale comparativ cu un sondaj realizat în august, ajungând la 27% din intenţiile de vot, în timp ce creştin-democraţii (CDU) cancelarului Friedrich Merz şi ai ramurii sale bavareze, Uniunea Creştin-Socială (CSU), au scăzut cu un punct procentual, ajungând la 26%, conform sursei.

În sondajele recente realizate de alte institute de sondare, AfD s-a aflat la egalitate cu blocul conservator sau foarte aproape în urma acestuia.

Dacă alegerile generale ar avea loc duminică, social-democraţii de centru-stânga (SPD), partenerul minor la guvernare, ar primi 15% din voturi, în creştere cu un punct procentual, potrivit sondajului YouGov.

Verzii au rămas la acelaşi procent, 11%, în timp ce Stânga (Die Linke) a scăzut cu un punct procentual, la 9%.

Sprijinul pentru Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW), o formaţiune populistă aflată în plină dezvoltare, s-a menţinut constant la 5%, la fel ca şi pentru Democraţii Liberi (FDP), favorabili mediului de afaceri, la 4%, deşi sub pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.649 de alegători eligibili din Germania, care au răspuns la întrebări între 12 şi 15 septembrie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Se pare ca in Germania,

    "technica Trump/Marine Le Pen/C.Georgescu" 

    intarzie si AfD urca in preferintele populatiei,

    prost influentata de rusi/chinezi/TikTok/boti/vizib oti.... 

    1. .....sau poate s au saturat de Mertz si politicile lui pro razboi.

      Ba deloc! Spre deosebire de marii extremisti de pe la noi aia tin cu Ucraina - vezi Melloni. Ei au de impartit doar problema imigrantilor unde ceva dreptate au - si s-au luat si masuri - doar ca nu se poate rezolva in cateva luni ceea ce s-a stricat ani la randul.

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0916
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3652
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8662
Gram de aur (XAU)Gram de aur555.6475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb