Germania consideră că România şi Bulgaria nu sunt pregătite pentru Schengen

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 septembrie 2011

Ministerul german de Interne nu are nici o intenţie să-şi schimbe opinia negativă privind pregătirea României şi Bulgariei în vederea aderării la Schengen, relatează, duminică, site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.

"În prezent, Sofia şi Bucureştiul încă nu sunt pregătite să adere la Acordul Schengen", a declarat minis­trul german de Interne, Hans-Peter Friedrich.

"Nu suntem entuziaşti şi luăm în considerare rapoartele mai degrabă negative asupra celor două ţări, încă ne îndoim de finalitatea unui asemenea pas", a explicat Jens Teschke, un reprezentant al Ministerului german de Interne.

Potrivit lui Teschke, ministrul Friedrich intenţionează să mai dis­cute această problemă cu omologii săi din Franţa şi Olanda, două state membre ale Uniunii Europene care s-au opus de asemenea aderării României şi Bulgariei la Schengen.

Cele două ţări ar fi trebuit să adere la spaţiul fără frontiere în primăvara lui 2011, dar aderarea a fost amânată pe termen nelimitat în urma opoziţiei Germaniei, Franţei, Olandei şi a altora.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb